Companiile româneşti care au avut relaţii comerciale cu Federaţia Rusă şi sunt afectate de sancţiunile internaţionale impuse acestei ţări ar putea beneficia de şomaj tehnic, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, ministrul Muncii, Marius Budăi.
El a precizat că instituţia pe care o conduce lucrează la un proiect de act normativ privind susţinerea acestor companii, documentul urmând a fi finalizat cel mai devreme săptămâna viitoare.
"Cei care, de exemplu, lucrează şi au contracte pe orizontală şi vor fi nevoiţi ca pentru anumită perioadă să îşi închidă producţia, ar putea primi şomaj tehnic. Trebuie să luăm măsuri pentru oamenii aceia, să îi încurajăm pe investitori să nu facă concedieri, doar să intrăm într-un şomaj tehnic, cum a fost cu pandemia, dar nu în aceleaşi condiţii. Mi-aş dori să fie plata direct către angajaţi", a afirmat Budăi.
Ministrul a precizat că nu are "informaţii reale" cu privire la numărul de firme afectate.
"Cu siguranţă vor fi, pentru că vor fi probleme şi pe lanţul de aprovizionare cu materie primă şi trebuie să preîntâmpinăm. Când vom ajunge în situaţia aceea, eu trebuie să am actul normativ în vigoare", a adăugat Budăi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1002


Ultimele comentarii
Acum 38 minute
Gabi
Acum 58 minute
Un sibian vero
Acum 1 oră
In marginime, ciuma galbena rezista
Acum 1 oră
Urma scapa TURMA
Acum 2 ore
@5