Duminică,
02.10.2022
Cer Senin
Acum
14°C

”Mai scump decât la privați”. Primăria propune 2 lei/kWh la încărcarea mașinilor electrice

”Mai scump decât la privați”. Primăria propune 2 lei/kWh la încărcarea mașinilor electrice

De la încărcarea gratuită a mașinilor electrice, Primăria Sibiu vrea să treacă la un sistem cu taxă. Tarifele propuse sunt mai mari decât cele ale operatorilor privați. 

De șase ani, Primăria Sibiu încurajează sibienii să treacă la mașinile electrice cu o singură stație de încărcare a acestui tip de vehicule: cea de pe Cazarma 90, unde încărcarea este gratuită (trebuie plătit doar tariful de parcare). În tot acest timp, numărul mașinilor electrice și hibrid înmatriculate în municipiu a ajuns la aproximativ 1.000.

Din această primăvară este așteptată punerea în funcțiune a altor patru stații de încărcare plătite de Primărie, în parcarea supraetajată recent deschisă în cartierul Hipodrom.

Și cum alte aproape 25 de stații sunt preconizate a fi instalate din fonduri nerambursabile pe care Primăria Sibiu speră să le acceseze, a fost inițiat un proiect de hotărâre ”privind reglementarea utilizării stațiilor de încărcare vehicule electrice amplasate pe domeniul public al municipiului Sibiu și aprobarea tarifelor aferente acestui serviciu”.

Reglementarea propusă, însă, face referire exclusiv la taxe.

Un tarif care se va tot modifica

După cum recunosc și reprezentanții Primăriei Sibiu, cererea pentru stații de încărcare a mașinilor electrice este foarte mare: de acest lucru și-au dat seama funcționarii locali după ce, în Ajunul Crăciunului de anul trecut, au înlocuit stația de încărcare din parcarea Cazarma 90 (singura pe care o operează în prezent Primăria) cu una ”fast charger”. Moment din care, respectiva stație unde pot fi încărcate simultan doar două mașini a devenit ”utilizată frecvent”.

”Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public si Privat al Municipiului Sibiu consideră ca necesară şi oportună taxarea acestui serviciu prin stabilirea unui tarif de încărcare vehicule electrice pentru utilizarea staţiilor de încărcare vehicule electrice amplasate pe domeniul public al Municipiului Sibiu, aflate în administrarea serviciului public. În acest sens propunem stabilirea tarifului de 2 lei I kWh ( TVA inclus) pentru serviciul de încărcare a vehiculelor electrice, pentru staţiile de încărcare cu curent alternativ (AC) şi curent continuu (DC)”, se arată în proiectul de hotărâre supus consultării publice.

Iar acesta nu este singurul tarif care va trebui plătit de șoferii mașinilor cu noul tip de propulsie. ”În cazul stațiilor de încărcare amplasate în parcările publice cu plată , tariful pentru serviciul de încărcare a vehiculelor electrice nu include şi tariful de parcare”.

În fine, administrația locală arată că acest tarif se va actualiza pe măsură ce costul energie va crește. ”Tariful va fi actualizat ori de câte ori evoluţia elementelor de calcul o va impune, corelat cu modificarea elementelor constitutive ale acestuia”, se mai arată la articolul trei al proiectului de hotărâre supus consultării publice.

Mai scump decât în stațiile private

”Este o prostie să stabilești același tarif și pentru încărcarea AC (curent alternativ), care este mai înceată, dar și pentru încărcarea DC (curent continuu), care este mai rapidă”, este prima reacție culeasă de Turnul Sfatului de la un sibian proprietar de mașină electrică. ”Una este să încarc cu 22 kwh și altceva să încarc cu șase kWh. Eu, personal, accept să încarc mai lent, deoarece protejează mai bine bateria. Dar ceea ce propune Primăria Sibiu este mai scump decât tarifele propuse de firme private de pe piață, care fac profit din asta, din stațiile de încărcare a mașinilor electrice”, arată Alex Buiuc.

Spre exemplu, 1,89 lei pe kWh percep cei de la EVconnect pentru încărcarea AC (mai lentă). Pentru încărcarea mai rapidă (DC), compania care a amplasat stații de încărcat și în Sibiu, dar și în Șelimbăr percepe un tarif de 2,32 lei/kWh.

”Eu nu am pretenția ca Primăria Sibiu să ofere gratuit energie electrică pentru mașinile electrice, dar nu consider că este în regulă să fixeze tarife mai mari decât la operatorii privați”, mai arată Alex Buiuc. El arată că, din observațiile sale, numărul mașinilor electrice utilizate de sibieni crește rapid, mai ales după lansarea Dacia Spring. Acest lucru generează o cerere tot mai mare de stații de încărcare în parcările din oraș

În acest moment, pe lângă stația de încărcare de pe Cazarma 90, în Sibiu mai sunt două stații unde mașinile electrice pot fi încărcate gratuit: în parcările unor magazine Lidl și, respectiv, Penny. Pe baza unor bonuri de cumpărături, mașinile electrice pot fi încărcate gratuit și în stațiile amplasate la magazinele Kaufland, unde încărcarea este de tip lent.

În acest moment, în Sibiu există aproximativ 20 de stații de încărcare a mașinilor electrice.

Planuri mai puțin ambițioase decât în Alba Iulia

Pe lângă stația din Cazarma 90 și cele patru din parcarea Hipodrom, Primăria Sibiu a anunțat la începutul acestui an că intenționează să amplaseze alte 24 de stații în parcările din oraș.

Un demers mai puțin ambițios decât cel al Primăriei Alba Iulia, de exemplu, care a anunțat tot acum câteva săptămâni că are în plan amplasarea a 84 de stații electrice: 15 din banii atrași din Fondul de Mediu și 69 din fonduri atrase prin Planul național de redresare și reziliență.

Citește și Păltinișul va avea două din alte 14 noi stații de încărcare a mașinilor electrice. Totalul ajunge la 49

Sibienii care au propuneri sau sugestii referitoare la proiectul referitor la tarifele propuse pentru încărcarea mașinilor electrice sunt invitați să le transmită în scris (pms@sibiu.ro) până cel mai târziu în data de 25 martie 2022.

Consultă aici Proiectul de hotărâre elaborat pentru tarifarea încărcării mașinilor electrice

Sursa foto: Primăria municipiului Sibiu

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Neluțu O

Acum 6 luni

Dacă peste jumătate din sibieni vor avea biciclete, credeți că parcarea lor va fi gratuită? Mersul pe pistă va fi scutit de vignetă? Numai visurile sunt gratis.

Raspunde

Stanciu

Acum 6 luni

Tot cu asta dau inainte progresistii, ca Tesla (si masinile electrice in general) sunt mai scumpe, dar apoi sa vezi ce economie faci comparativ cu carburantul clasic. Oamenii nu inteleg ca daca toata economia se va baza pe curent electric, atunci curentul va ajunge sa coste cat gazul. In mod artificial, dar ce conteaza. Daca consumatorul are de unde sa scoata banul atunci baietii destepti care detin totul in zilele noastre vor pune preturi la nivel, astfel incat sa stoarca si ultimul ban. Un exemplu bun sunt imobiliarele: preturi artificiale oriunde in lume. Cat timp omul are ban ramas in buzunar preturile vor creste mereu. Asta e ceva ce ar trebui sa schimbam prin eliminarea completa a monopolurilor.
Raspunde

Vărzărie

Acum 6 luni

Naivii cu masini cu baterii, oare chiar au crezut ca si-o vor incarca gratis ? :))))))) inimaginabil ce creiere de curci. Tot ce-au facut cu treaba asta cu baterii e sa scumpeasca electricitatea, pentru toata lumea. Sa polueze, facand baterii si sa polueze facand energie electrica din carbuni. Sa nu pomenim de investitiile in infrastructura electrica.
Raspunde

Naivul

Acum 6 luni

Omu', calculele mele nu au inclus niciodata incarcarea gratis, ci incarcarea acasa, la priza. Iese intre 10 si 18 lei / 100 de km (depinde de anotimp si de felul in care conduci). Asta, plus toata intretinerea masinii mult mai usoara amortizeaza complet investitia in ea in aproximativ 5-7 ani. Adica, sa-ti explic pe sleau: masina se plateste singura. Cat despre scumpirea curentului, pasul meu urmator este investitia in panouri solare. Ia spune, mestere, tu ai sonda de petrol si rafinarie in gradina? Eu pot avea tot ce-mi trebuie pe casa. Cat despre baterii, imi este clar ca n-ai vazut niciodata o baterie de masina electrica desfacuta. Tu vorbesti doar din povesti, mestere. :)
Raspunde

Mug

Acum 6 luni

Viziune si strategie ca de obicei....primaria sibiu vai de capul lor

Raspunde

Radu

Acum 6 luni

Bine punctat cu prețul mai mare decât la privați și comparația cu Alba Iulia! La tarif "premium" măcar de ar face și ceva în plus, de exemplu app propriu sau OEM branduit cu funcții în plus gen abonamente cu kwh incluși, posibilitate rezervare stație, ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus