Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a avut o intervenție în Parlamentul European, cu o ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni, celebrată în fiecare an pe 15 martie.
Nicu Ștefănuță a arătat că intervenția sa a fost generată de mesajul semnat 400 de intelectuali maghiari din Transilvania, transmis în contextul în care la începutul lunii viitoare sunt programate alegeri parlamentare. Iar cum pentru alegerile din Ungaria au drept de vot și locuitori ai României, în special din Transilvania, europarlamentarul sibian a considerat că merită să atragă atenția asupra presiunilor aduse asupra etnicilor maghiari din România dinspre Fidesz, actualul partid de guvernământ din Ungaria.
”Eu sunt deputat român, dar sunt și ardelean, sunt și european. Ei (cei 400 de intelectuali maghiari din România – n.r.) spun: ne dorim alegeri corecte la scrutinul din Europa, la care mai mulți maghiari din România pot vota. Ne opunem tuturor formelor de influențare a procesului de vot și împotriva fraudelor electorale”, a dat citire Nicu Ștefănuță din mesajul pe care l-a apreciat ”cald, european și liberal”.
Europarlamentarul a citit din mesajul citat și pasaje despre prejudecățile create în ultimii ani ca urmare a politicilor promovate de actualul partid de guvernământ din țara vecină României. ”Campaniile de instigare la ură din ultimul deceniu au afectat relațiile noastre sociale. Nu există niciun motiv de frică, refuzăm să ne temem de Bruxelles, de George Soros, de migranți sau de minorități sexuale. Nu avem nevoie de politicieni care să ne protejeze de ei. Doamnelor și domnilor, maghiarii nu sunt antieuropeni, așa cum vrea domnul Orban să credeți, ei sunt frații noștri europeni, frații mei din România sau din afara ei. ”«Ahogyan élek, az a hazám», a spus poeta Balla Zsófia. «Așa cum trăiesc, acolo este patria mea»”, a mai spus Ștefănuță, urând ”La mulți ani!, tuturor maghiarilor”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1296
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Golanule
Acum 12 ore
FLOD
Acum 12 ore
Mita
Acum 13 ore
Fly
Acum 13 ore
ID