Cu 22.728 de persoane care au încheiat procesul de autorecenzare, județul Sibiu ocupă locul 21 într-un clasament național în care se ia în calcul volumul brut de persoane înregistrate în sistem.
Conform datelor Institutului Național de Statistică, până astăzi s-au autorecenzat 1,056 milioane de români, ce mai mulți locuind în Municipiul București (124 de mii), Brașov (43.884), Cluj (43842), Timiș (39.745) și Constanța (39.395).
Județele cu cele mai multe persoane înregistrate în sistem cu aplicație completă sunt Caraș-Severin (10.925), Sălaj (10.681), Giurgiu (9.761), Tulcea (7.912) și Mehedinți (7.250).
Media națională, exceptând aici Municipiul București, este de 22.751 de persoane recenzate pe județ, Sibiul fiind foarte puțin sub medie.
Autorecenzare asistată
Există la nivelul fiecărei localități din județ, de obicei la sediul primăriei, un birou unde un funcționar poate îndruma persoanele care nu știu cum să-și introducă datele în sistem.
Autorecenzarea se desfăşoară timp de două luni, până la jumătatea lui mai. Cei care nu se autorecenzează în acest interval de timp vor fi vizitaţi apoi acasă de un recenzor, în ultima etapă a recensământului, care va dura tot două luni.
Greșelile se corectează
Una din problemele legate de autorecenzare se referă la faptul că este posibil ca unele date să fie introduse greșit. Unele date se corectează automat în sistem, cum ar fi anul naterii, de exemplu, iar în cazul altora, există posibilitatea unei verificări finale, la sfârșitul procesului de completare a datelor.
După completarea chestionarului se va primi un mesaj de confirmare (sau infirmare), iar pe email persoana în cauză va primi şi un link de verificare a datelor transmise.
Dacă cineva a completat greşit un câmp, poate corecta eroarea doar luând de la zero procesul. Ultimul chestionar validat va fi cel luat în calcul de sistemul informatic.
Autorecenzarea îți poate aduce o zi liberă de la serviciu
Cei care se autorecenzează în prima etapă, în intervalul 14 martie – 15 mai 2022 vor putea solicita o zi liberă de la locul de muncă, ce se va acorda la cerere, până în luna mai 2023.
Pentru a face dovada faptului că au îndeplinit procedura online, angajaţii trebuie să prezinte codul de confirmare, generat odată ce autorecenzarea s-a realizat cu succes.
Ce e recensământul
Recensământul este o acțiune care se desfășoară în toate țările Uniunii Europene și care, din cauza pandemiei, a fost amânată cu un an.
În procesul desfășurat acum este pentru prima dată când numărarea populației și a locuințelor va fi 100% informatizată.
O altă noutate este că românii vor putea să se autorecenzeze.
Institutul Național de Statistică a pregătit o platformă, recensamantromania.ro, care poate fi accesată online.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cum se introduc datele , autorecenzare , recenzare , recensământ , populatie , Sibiu , statistica , clasament , date
Vizualizari: 1130
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John