Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Sibienii se unesc în pragul Paștelui pentru a reconstrui casa unei mame cu doi copii. Un incendiu i-a lăsat pe drumuri

Sibienii se unesc în pragul Paștelui pentru a reconstrui casa unei mame cu doi copii. Un incendiu i-a lăsat pe drumuri

O casă din Turnu Roșu a ars din temelii în urmă cu o săptămână, într-o noapte. În ea locuiau Simona, o femeie de 40 de ani, împreună cu cei doi copii ai ei și ar fi putut să fie chiar ei surprinși de flăcări, dacă fata cea mare nu ar fi fost trează. Cei trei au rămas însă fără un acoperiș deasupra capului, iar comunitatea din care fac parte a fost mișcată de povestea lor așa că oamenii au decis să-i ajute.

Simona Ursu povestește că în noaptea în care și-a pierdut agoniseala de o viață s-ar fi putut petrece o tragedie mult mai mare. Norocul lor a fost că fata ei, în vârstă de 16 ani, nu s-a pus imediat să doarmă, ci s-a pregătit să facă o baie. Atunci a început să audă sunete ciudate venind din podul casei.

„Miercuri noaptea am venit de la lucru acasă, n-am simțit nimic. Am urcat în casă, am povestit cu copiii, i-am făcut baie celui mic, apoi ne-am pus să dormim. Fata cea mare a rămas pentru că voia să se spele și ea. După ceva timp a venit la mine să-mi spună că aude ceva în pod și îi e frică să intre la baie. Ne-am gândit că o fi pisicile. Însă gălăgia nu s-a oprit și a venit iarăși fata la mine. Atunci am ieșit afară și am văzut o lumină puternică. Ardea acoperișul. Fata mea ne-a salvat viața, dacă nu era ea trează, am fi ars de vii poate”, spune femeia, plângând.

„Am ieșit repede din casă toți trei și imediat după a fost cuprinsă de flăcări toată construcția. Dacă mai stăteam puțin nu mai puteam ieși.”

Incendiul a cuprins și acoperișul casei vecine, însă cea mai afectată a fost cea a Simonei Ursu. Potrivit pompierilor, vinovat pentru izbucnirea focului a fost un horn neizolat corespunzător față de elemente combustibile. În acea noapte s-au mobilizat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, precum și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Turnu Roșu. Din fericire, în acea noapte nu au existat victime, însă au ars acoperișul casei, mobilierul din dormitoare și bucătărie, dar și acoperișul casei învecinate, în proporție de 60%.

rămășițe casă arsă turnu roșu

Alături de cei doi copii, un băiat de 11 ani și o fată de 16 ani, Simona locuiește acum la o familie din comună și speră să poată merge la casa lor cât mai curând. Însă până atunci mai e cale lungă. Din fosta casă nu a mai rămas nimic.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat, stăm la o familie acum și suntem bine, chiar dacă nu avem casă, e bine că ne-am salvat”, spune ea.

Donații din întreaga comunitate

De la primărie la preotul din Turnu Roșu, cu toții s-au implicat cu cât au putut, pentru a o ajuta pe Simona. „Primăria a dat 15.000 de lei cu care se cumpără cărămida. Alții oferă cimentul, părintele din Turnu Roșu a organizat și o colectă în comunitate. Fratele preotului contribuie și el. lucrarea va fi gata într-o lună, aproximativ”, spune primarul Istrate Stelian.

De asemenea, în Joia Mare va avea loc Concursul de Creație "Atelierul de Paște", în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Turnu Roșu, de la ora 17. Toți copiii satului și ai fiilor satului sunt invitați să participe cu ouă pictate, colorate, încondeiate chiar de ei, care vor fi scoase la vânzare, iar banii vor merge către familia Ursu.

rămășițe casă arsă turnu roșu

Cei care doresc să doneze în continuare pentru ca Simona și copiii ei să aibă din nou un cămin al lor, pot face acest lucru în contul de mai jos:

URSU MARIA SIMONA

RO23INGB0000999910122738

ING Bank

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Anonim

Acum 1 an

IBAN-ul dat nu e bun. Rog actualizati corespunzator.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus