Luni,
03.10.2022
Innorat
Acum
10°C

Nicolae Ciucă: Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase la jumătatea acestui an. ”Vom avea un miliard de metri cubi în plus pe an asiguraţi”

Nicolae Ciucă: Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase la jumătatea acestui an. ”Vom avea un miliard de metri cubi în plus pe an asiguraţi”

Premierul Nicolae Ciucă a reiterat, miercuri, că primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase la jumătatea acestui an, exploatarea urmând a asigura circa un miliard de metri cubi pe an, ceea ce reprezintă 10% din consumul anual înregistrat în România, informează Agerpres.

"Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase de către compania Black Sea Oil and Gas la jumătatea acestui an şi atunci vom avea un miliard de metri cubi în plus pe an asiguraţi prin această investiţie. (...) În perimetrul de la Caragele există speranţe şi s-a discutat ca primele gaze să fie extrase în anul 2024 iar în perimetrul Neptun Deep, mai devreme de finele lui 2026-2027 nu putem să sperăm că vom avea gaz din Marea Neagră. Cert este că, în tot acest ansamblu, trebuie să recunoaştem că România este o ţară norocoasă, având această resursă deosebit de importantă în acest moment", a afirmat Nicolae Ciucă în cadrul unei emisiuni la TVR1.

Potrivit premierului, deşi în prezent există suficient gaz pentru consumul populaţiei şi industrie, mai este nevoie de o cantitate suplimentară de circa 20% din consumul anual, din care 10% ar urma să fie asigurată prin exploatarea realizată de Black Sea Oil and Gas.

Şeful Guvernului a menţionat că vineri vor avea loc discuţii cu premierul bulgar pe tema finalizării interconectorului dintre Grecia şi Bulgaria, pentru a putea beneficia astfel şi de gazul lichefiat care poate fi adus în Marea Mediterană şi descărcat în terminalele din Grecia sau Turcia.

În ceea ce priveşte energia electrică, Nicolae Ciucă a subliniat că se au în vedere programele Uniunii Europene pentru energie regenerabilă, alături de demersuri pentru punerea în funcţiune a centralei de la Iernut, a reactoarelor III şi IV de la Cernavodă şi a reactoarelor nucleare de dimensiuni mici.

În legătură cu Legea offshore, premierul a dat asigurări că într-o perioadă scurtă de timp va fi aprobată şi va merge la promulgare.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus