Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, care are în administrare și partea din județul Vâlcea a Văii Oltului, a publicat joi imagini la zi cu lucrările de pe DN 7, în zona Valea Poștei.
Din cauza semaforului, aici se formează zilnic coloane de mașini, uneori acestea ajungând să aibă câțiva kilometri.
”La podul de pe DN 7, km 198+136, Valea Poștei, se lucrează în ritm susținut pentru finalizarea lucrărilor în timp cât mai scurt. Au loc lucrări de: montare parapete, vopsitorii mână curată, execuție dispozitive de acoperire rosturi, lucrări specifice la infrastructura podului. După finalizarea lucrărilor pe sensul Sibiu-Vâlcea, vor demara lucrările pe sensul Vâlcea-Sibiu. Circulația rutieră se desfășoară pe un sens de mers dirijată cu semafoare electrice”, au transmis oficialii DRDP Craiova.
Conform CNAIR, lucrările la viaductul Valea Poștei ar trebui să se încheie, cel târziu, până pe data de 15 iunie 2022.
Potrivit unui anunț CNAIR transmis la începutul lucrărilor, podul nu prezintă defecte structurale, dar degradările accentuate ale părții carosabile au impus demararea urgentă a unor lucrări de întreținere periodică. Acestea constau în reimpermeabilizarea căii de rulare, a trotuarelor și a tuturor suprafețelor expuse fenomenului carbonatării.
Astfel, în ansamblu se realizează o nouă hidroizolație, se refac straturile asfaltice, se înlocuiesc dispozitivele de acoperire rosturi de dilatație, se realizează întreținere cu mortare speciale și la final se aplică un strat de protecție anticorozivă.
La final, aceste lucrări de întreținere vor prelungi considerabil durata de exploatare a podului, spun reprezentanții CNAIR.
Sursa foto: DRDP Craiova
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3556
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Jean
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 3 ore
Un sibian
Acum 3 ore
Anomis
Acum 5 ore
Dth