Un număr de 42 de copii din judeţul Sibiu au fost adoptaţi în ultimul an şi alţi peste 150 de minori îndeplinesc condiţiile de adopţie, potrivit informaţiilor furnizate de către Consiliul Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASP).
"Adopţia trebuie să rămână în continuare o prioritate pentru toţi copiii aflaţi în îngrijirea statului, mai ales că aceasta rămâne, deocamdată, singura soluţie prin care ei primesc şansa la o nouă viaţă, într-un mediu familial stabil şi permanent", a declarat directorul general al DGASPC Sibiu, Claudiu Stupar, într-un mesaj publicat joi, pe pagina de Facebook a instituţiei și citat de Agerpres.
Ziua de 2 iunie este considerată "Ziua Naţională pentru Adopţii".
Legislaţia în vigoare prevede că persoana/familia care doreşte să adopte trebuie să fie atestată ca persoană/familie adoptatoare. Atestatul se obţine în urma parcurgerii unui proces de evaluare şi de pregătire de către persoana/familia solicitantă. Atestatul de persoană/familie adoptatoare certifică îndeplinirea condiţiilor materiale şi a garanţiilor morale precum şi existenţa abilităţilor parentale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: adoptii copii , copii adoptati Sibiu
Vizualizari: 631
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel