Actualizare, ora 13.40
Mariana Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului din Târgu Mureș, susține că jucătorul de fotbal brazilian este în afara oricărui pericol în acest moment.
„Ieri i s-a făcut o intervenție de angiografie. În acest moment este stabil, se simte foarte bine și dorește să transmită un mesaj. Spune că abia așteptă să mănânce sarmale. Asta a dorit să transmită. Am vorbit cu medicii în această dimineață. Pacientul este foarte bine în urma acestei intervenții. Este stabil, în regulă. Este cooperant, glumeț, stabil respirator, comunicativ. Chiar foarte comunicativ. Medicul curant va decide ce urmează”, a spus Mariana Negoiță, pentru GSP.ro.
Potrivit Centrului de Diagnostic și Tratament Dr. Victor Babeș, angiografia este o intervenție non-chirurgicală minim invazivă, nedureroasă. Se efectuează cu ajutorul razelor X, permițând vizualizarea aspectului intern al vaselor de sânge ale membrelor, organelor interne sau ale inimii.
Știrea inițială:
Eric de Oliveira (36 de ani), cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, a fost transportat de urgență la spitalul din Târgu Mureș, în această seară, după ce a suferit un blocaj renal, anunță GSP.ro.
Aflat la Mediaș împreună cu soția, fostului mijlocaș i s-a făcut rău. A fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul din Târgu Mureș, unde s-a constatat că a suferit un blocaj renal. Blocajul sau insuficiența renală reprezintă afecțiunea care duce la pierderea capacității de filtrare a plasmei de către rinichi. Implicit, la acumularea de produși toxici la nivelul organismului, conform Medicover.
Fostul fotbalist a fost supus unei angiografii cu tomografie computerizată (CT). În urma rezultatului, se va decide dacă îi va fi montat un stent ureteral sau dacă intră în operație. Mare parte din rinichi ar fi afectați.
Stentul ureteral este un tub subțire, dintr-un plastic moale, plasat în uretră pentru drenarea urinei din rinichi.
Informațiile au fost confirmate de familia lui Eric. Fostul jucător urma să se deplaseze în week-end la Cluj, pentru a participa la Sports Festival, ca ambasador Teqball România.
Eric de Oliveira a venit în România în 2007, la Gaz Metan, ulterior a jucat la Pandurii, Viitorul și FC Voluntari. Prin stilul său spectaculos și faptul că juca adesea cu zâmbetul pe buze i-a cucerit pe români.
S-a stabilit în țară, la Mediaș, unde și-a deschis o afacere.
A jucat în România, în prima ligă de fotbal în 11 sezoane, în total 222 de meciuri. A dat 66 de goluri și 48 de pase decisive.
„Clubul nostru a aflat cu tristețe de problemele de sănătate cu care se confruntă cel mai bun marcator străin din campionatul României, Eric de Oliveira, și îi transmite multă sănătate și recuperare rapidă! Te așteptăm și mai puternic!”, Farul Constanța.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: eric , urgenta , elicopter , Târgu Mureș , rinichi , spital
Vizualizari: 1347
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Eu
Acum 13 ore
Adina
Acum 14 ore
Miki maus
Acum 14 ore
Reli Aciubotaritei
Acum 14 ore
Dragos