Duminică,
26.10.2025
Parțial Noros
Acum
14°C

Tenismenul Horia Tecău se retrage într-o ceremonie plină de emoţie

Tenismenul Horia Tecău se retrage într-o ceremonie plină de emoţie

Horia Tecău se retrage, vineri, la Sports Festival, într-o ceremonie plină de emoţie, în care unul dintre cei mai mari tenismeni ai României a îndemnat lumea să lupte pentru visul ei, scriu cei de la News.ro

Înainte să intre pe teren, Horia a fost protagonistul unui filmuleţ prezentat pe BT Arena. „Am început cu înotul, ca o joacă, apoi a fost o activitate care ne face plăcere. Luptaţi pentru visul vostru şi bucuraţi-vă de călătorie", a spus Horia.

Două fete refugiate din Ucraina au prezentat un moment artistic şi de acrobaţie, Iulia şi Olia (Duo Gemini), sub numele "Visul pentru pace", în timp ce spectatorii şi-au ţinut lumina telefoanelor aprinse. La ceremonie au fost prezenţi Ilie Năstase, dar şi primarul Emil Boc, Adrian Mutu, Daniel Niculae, Andrei Pavel, Gabriel Trifu, Marius Copil şi Robert Lindstedt, Patrick Mouratoglou, Simona Haleă. foşti antrenori ai lui Horia, dar şi Bethanie Mattek-Sands.

Tecău a vorbit despre trofeele sale într-un moment emoţionant, în care mai mulţi copii i-au prezentat câteva trofee. Ceremonia a fost prezentată de Dani Oţil şi Răzvan Simion.

„Cu racheta asta de lemn am jucat şi eu. Dacă vrei să aprinzi focul repede, o poţi folosi. Îmi pare rău că te retragi. Te felicit", a spus Năstase, care i-a predat racheta sa lui Horia Tecău.

În cariera sa, Horia Tecău, acum pe locul 19 ATP la dublu, fost numărul 2 mondial, a câştigat 38 de trofee, dintre care trei de grand slam, Wimbledon, în 2015, US Open, în 2017, ambele în echipă cu olandezul Jean-Julien Rojer, şi Australian Open la dublu-mixt, în 2012, împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands.

Tot cu Rojer, el a cucerit trofeul la Turneul Campionilor, în 2015, iar cu Florin Mergea a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Din tenis, Horia Tecău, 36 de ani, a câştigat premii brute de peste 5,8 milioane de dolari, mai scriu cei de la News.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus