Poliţiştii din Sălaj au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul subprefectului Virgil Ţurcaş, care a decedat, marţi, după ce un acoperiş de foişor luat de o rafală de vânt s-a prăbuşit peste el şi alte persoane care participau la un eveniment, potrivit Agerpres.
În acest incident, petrecut marţi, în localitatea Hurez, au mai fost răniţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 55 şi 57 de ani, doi din municipiul Zalău şi unul din comuna Cizer, aceştia suferind însă leziuni uşoare.
"Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, sub supravegherea unităţii de parchet competente, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", se arată marţi, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Subprefectul judeţului Sălaj, Virgil Ţurcaş, rănit grav, marţi, în urma prăbuşirii acoperişului unui foişor, în localitatea Hurez, a decedat la scurt timp de la producerea incidentului, în ciuda intervenţiei cadrelor medicale.
Potrivit datelor făcute publice de Instituţia Prefectului Sălaj, subprefectul Virgil Ţurcaş participa, în calitate de invitat, alături de alte oficialităţi judeţene şi primari, la o întâlnire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sălaj Ecodes, privind problema gestionării deşeurilor în judeţ.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1282
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Prof. de Geografie
Acum 3 ore
@Hermannstadt
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
X