Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
0°C

JTI la FITS: dans în realitate virtuală, teatru-dans, lectură și „statui vivante”

JTI la FITS: dans în realitate virtuală, teatru-dans, lectură și „statui vivante”

„Gigi Căciuleanu este cel mai tânăr coregraf din acest spațiu cultural, redimensionând nu doar ceea ce înseamnă mișcarea corpului în spațiu, ci relația vizuală cu unitatea de expresie a corpului, prin această formulă pe care o lansează și care mi se pare năucitoare pentru că devansează o întreagă epocă de repere a coregrafiei contemporane. Gigi Căciuleanu este un om cosmopolit. Trebuie să redescoperim cosmopolitismul, când lumea se tribalizează. Între Paris și Santiago de Chile, ne învață pe noi românii să ne redescoperim valorile naționale. L-a redescoperit pe Caragiale ca nimeni altul, iar acum pe Alecsandri. Cu sprijinul JTI, un partener constant și serios al acestui Festival”, a declarat Octavian Saiu, Profesor și Teatrolog la conferința- dezbatere organizată pentru lansarea proiectelor susținute de JTI la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

JTI, partener al Festivalului din anul 2008, are ca în fiecare an, o prezență foarte consistentă la Sibiu. Cel mai inovator proiect prezentat la FITS este „TrioMix”, un nou mod de a prezenta dansul, în realitatea virtuală, realizat de Gigi Căciuleanu și Fundația Art Production. Filmarea stereoscopică în 360 de grade a beneficiat de post-procesarea 3D realizată de Les Ateliers NOMAD,  în regia lui Andy Lupu, integrând în lumea virtuală desenele lui Gigi Căciuleanu, care au stat la baza coregrafiei. În “TrioMix” nu există unghi ascuns pentru cel care privește. iar spectatorul pătrunde efectiv în spațiul de dans. Programul complet de difuzare a TrioMix poate fi găsit la https://www.sibfest.ro/ro/program/events/triomix

„Mă bucur că JTI este prezentă la Festival cu proiecte, nu doar printr-un simplu parteneriat. Aceste proiecte au fost integrate foarte frumos, pentru că am găsit în Constantin Chiriac, Președintele FITS, aceeași rezonanță, am fost pe aceeași undă. Întotdeauna începe de la un sâmbure mic, de la care proiectul crește. Acum este un proiect de dans în realitate virtuală, pornit de la o idee a unei colege, Oana Iacob. Îmi aduc aminte de ceea ce spunea Martha Graham, „niciun artist nu e înaintea timpului său, ci exact la timpul său”, doar noi suntem puțin în urmă. Iar Gigi este la timpul său, pentru că el e cu un pas înaintea altora și e veșnic tânăr, nu are vârstă, e al nostru al tuturor, e parte din tezaurul nostru național. TrioMix are în distribuție trei dansatori. Lelia Marcu-Vladu este femeia fatală în acest film de opt minute, bazat pe desenele lui Gigi, populat cu ideile lui Gigi. Este o avanpremieră a ceea ce va urma, pentru că a fost o încercare, un început. Dar așa se dezvoltă un nou gen. Pe lângă acest proiect, susținem „Kiritza sau jocul de-a…”, pe care l-am sprijinit încă de la premiera de la București, pentru că am crezut în Gigi și în Oana Berbec, o soprană extraordinară, care dansează fantastic. De asemenea, susținem în cadrul Festivalului proiectul „Moștenirea”, pe care Mihai Mălaimare l-a gândit pentru retragerea sa, dar cred ca reprezintă un nou început -  „Statui Vivante”, Shakespeare, o piesă întreagă într-un minut, cu studenții de la teatru, sunt cinci facultăți reprezentate în cadrul FITS, urmează încă două, iar costumele sunt realizate de studenții de la UNARTE din București. Tot în cadrul FITS am fost parteneri ai expozitiei de stampe japoneze din era Meiji, iar Întâlnirile JTI vor închide Festivalul, pe 2 și 3 iulie”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

„Alecsandri e total diferit. Dacă la Caragiale adevărul te izbește imediat, la Alecsandri e foarte ascuns după noblețe, după un fel de dans baroc. Am tratat această Kiritza ca pe un spectacol de marionete, dar am dorit foarte mult ca personajul să nu semene cu ceea ce am mai văzut, cu ceea ce crezusem că trebuie să fie Kitritza. Nu trebuie să vorbească cu o voce groasă, să fie o persoană impozantă, ci dimpotrivă. Trebuia să fie un „țânțărel”, cu voce ascuțită. Poate o descoperiți altfel pe Kiritza, ca fiind spirituală, inteligentă, mergând pe poante, nu neapărat de balet, ci pe poantele existenței. Ea este acea soție de ispravnic sau de funcționar înalt, „ajunsă”. Întotdeauna mi-au dat lacrimile gândindu-mă la ea, ca la „Burghezul gentilom”, și nu am putut râde până la capăt. Burghezul a făcut un efort enorm să-și iasă din piele și să se autodepășească. Kiritza reprezintă o depășire de sine. În caricatura de snoabă, devine nobilă prin ceea ce este într-adevăr, adică o persoană care vrea să se depășească. Ce e un artist decât un om care se autodepășește? Unii reușesc, alții nu. E o loterie. Momentul cel mai important, „Iată-mă-s isprăvniceasă”, l-am pus pe o arie a lui Jacques Offenbach, care o definește pe Kiritza, ca pe ceva frumos, în acord cu tema acestui Festival, și anume Frumusețe”, a declarat Gigi Căciuleanu despre „Kiritza sau jocul de-a…”, prezentat la Sala mare a Teatrului Național “Radu Stanca”, pornind de la piesele lui Vasile Alecsandri. Spectacolul este o co-producție a Teatrului Național București, Fundației Art Production și Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, cu sprijinul JTI și a avut premiera la TNB, în toamna anului trecut. 

„Când m-am întâlnit prima dată cu Gilda Lazăr am vorbit despre proiecte, despre conținut, despre cum putem să aducem o plusvaloare, o dimensiune sufletească, o schimbare în bine care ține tot de conținut. Nu întâmplător avem parteneriate cu artiști importanți. Este vorba despre Rodica Mandache, care se ocupă în cadrul Festivalului de spectacole lectură. Gigi organizează un atelier cu dansatorii, actorii din Sibiu. A creat un statement desenat de el, explică în 29 de pagini ce înseamnă să fii dans-actor. Este ceva extraordinar. Ieri am hotărât să mai cumpărăm încă 12 scaune speciale pentru vizionarea TrioMix pentru că acum s-a făcut coadă la dansul în Virtual Reality. Dacă vă opriți pe pietonala din Sibiu, la ora 19:00 are loc Moștenirea cu Statuile Vivante, e un dialog foarte frumos. Vezi tinerii care au șansa să se întâlnească cu marii creatori aflați în Sibiu. În toată această ecuație, sunt esențiali acești făcători de bine, parteneri cu care am reușit să facem pași înainte, să adăugăm ediție de ediție lucruri în plus”, a adăugat Constantin Chiriac, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

JTI este una dintre primele companii multinaționale stabilite local, încă din 1993 și a investit până acum în România peste 250 milioane de euro. JTI are peste 1.200 de angajați în sediul din București, fabrică și birourile de vânzări din toată țara, și este Angajatorul numărul unu în România, potrivit evaluării realizate de Top Employers Institute, care include 23 companii pe plan local.

JTI se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS), al TIFF, "Turneelor de poveste" - serie de turnee muzicale în orașele mici, al Festivalului SoNoRo și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, al proiectelor online CoolSound și Aplauze pentru poet, dedicate artiștilor independenți, respectiv promovării poeziei românești. JTI a fost premiată recent de Ministerul de Externe din Japonia pentru promovarea culturii nipone în România. JTI sprijină Grădina Japoneză din Herăstrău, Căsuța de Ceai din Muzeul Național de Artă și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, eveniment lansat în anul 2000, a devenit un brand cultural național în dansul contemporan. Compania susține, din anul 2000, Bursele JTI pentru Jurnaliști, fiind de asemenea partener al Internship 2.0. Din 1998, se desfășoară programul Seniorii JTI, prin care 45 de vârstnici din Sectorul 2 primesc zilnic alimente și medicamente, iar de-a lungul anilor compania a colaborat și colaborează cu Samusocial, Ateliere fără frontiere, ARC, SoSiSeSa și alte organizații neguvernamentale, sprijinind proiecte sociale prin care sunt susținute persoane din categorii defavorizate în diverse zone ale țării.

JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 de țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are peste 40.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus