Ziua a cincea a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu mai multe evenimente la care suntem invitați să participăm. Conferințele speciale, expozițiile, dar și spectacolele vor umple programul zilei de marți. Mai jos vă prezentăm câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte, dar și întregul program pentru azi, 28 iunie.
De la ora 10, teatrul Gong vă invită la expoziția „Cuvinte întrupate 2.1. Scene la cutie. Extrase din universul dramaturgic al lui Matei Vişniec”.
La ora 12:20, pe Nicolae Bălcescu, suntem invitați la spectacolul „O fantezie muzicală al Grande Cantagiro Barattoli”. Ca scenă a spectacolelor lor, gândite în principal pentru spații deschise, Grande Cantagiro Barattoli au ales străzile și piețele din Europa. Compania este mereu pe drumuri, în spiritul vechii tradiții a muzicienilor și a păpușarilor itineranți aflați într-o perpetuă căutare de noi colțuri de stradă pe care să le anime. Prin cântecele lor, transmit povești despre mahmureală, iubire, emigrație, pe aranjamente muzicale susținute de artiștii companiei și acompaniate de ritmuri de dans.
La ora 21: 30, Piața Mare se transformă într-un labirint al luminilor. 3.500 de lumânări. 300 de valize vechi. Turnuri de valize, fântâni de valize, valize de oaspeți – fiecare pornește pe cont propriu în Marea Călătorie prin Labirint. Labirintul este deschis pentru spectatori pentru un interval de 2 ore și 30 minute. Durata unei vizite este de 90 de minute, timp în care vizitatorii își pot alege liberi parcursul, fiecare în ritmul lui.
De la ora 22, suntem invitați la „Minunata lume a umbrelor” ,un spectacol outdoor în care trei păpușari proiectează umbre imense în spații publice, făcându-le să joace pe fațadele clădirilor, acompaniate de o linie melodică. Spectacolul va avea loc la Podul Minicunilor.
În Piața Habermann, la ora 23, suntem invitați la „Baba Karam”, un spectacol outdoor participativ de 45 de minute, care ia forma unei petreceri de dans euforice și este bazat pe cunoscutul dans iranian Baba Karam, incorporând și elemente de „drag” – spectacol de exprimare a masculinității, a feminității și/sau alte forme de exprimare a genului.
Programul FITS, 28 iunie:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: program FITS Sibiu , program fits , FITS 2022
Vizualizari: 4516
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
O sibianca
Acum 5 ore
Eu
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
LOL
Acum 6 ore
Hermannstadt