În perioada 8-10 iulie sibiencele Lăcrămioara Teodorescu și Ghizela Vonica au participat la Campionatul European de Alergare Montană Masters, desfășurat în Franța. Fetele au reușit performanța de a obține argintul devenind astfel vicecampioane europene.
În acest weekend Lăcrămioara Teodorescu și Ghizela Vonica au participat împreună cu echipa de atletism masters a României la Campionatul European de Alergare Montană Masters desfășurat în localitatea La Feclaz din sudul Franței. Ele au fost singurele sibience din lot, ambele fiind membre ale Clubului Sportiv Comunitar Sibiu.
Lăcrămioara Teodorescu și Ghizela Vonica pe podium
Lăcrămioara Teodorescu a participat la cursa scurtă de 10 km cu 700 diferența de nivel, unde împreună cu echipa s-a clasat pe locul 2.
Ghizela Vonica a participat la cursa de maraton, cu 2.100 diferență de nivel, clasându-se împreună cu echipa tot pe locul 2.
Atât Lăcrămioara cât și Ghizela ai obținut primii timpi în echipele din care au făcut parte. La acest campionat au participat atleți din 15 țări europene, cei mai numeroși fiind din Franța, apoi Italia.
„Rezultatele obținute la acest campionat au înesmnat pentru noi o recunoaștere a efortului depus la antrenamente”, a declarat pentru Turnul Sfatului Lăcrămioara Teodorescu. Fetele se vor întoarce acasă pentru a sărbători victoria alături de colegii din Clubul Sportiv Comunitar Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Campionatul de Alergare Montan , vicecampioane europene , franta , Ghizela Vonica , Clubul Sportiv Comunitar Sibiu , atletism , Lăcrămioara Teodorescu
Vizualizari: 2179
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Pastor Marginas
Acum 14 ore
JFK