Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Acuzat de tentativă de omor în Dosarul Revoluției de la Sibiu, deputatul Tobă ia pensie de militar de 4.000 de lei pe lună

Acuzat de tentativă de omor în Dosarul Revoluției de la Sibiu, deputatul Tobă ia pensie de militar de 4.000 de lei pe lună

Deputatul Francisc Tobă, ales pe listele AUR, acum deputat independent, este unul dintre cei care au fost cercetați în dosarul Revoluției de la Sibiu pentru tentativă de omor deosebit de grav și complicitate la infracțiunea de tratamente neomenoase.

Conform declarației acestuia de avere, deputatul încasează de la Casa de Pensii a Ministerului Apărării 4.000 de lei pe lună (48.000 de lei / anual). Pe lângă acești bani, Tobă mai încasează indemnizația de fost parlamentar, de pe urma mandatului precedent de deputat, după ce în 1992 a fost ales deputat de Sibiu.

În calitate de deputat, Tobă a mai încasat în ultimul an 126.547 de lei, iar de la Autoritatea Electorală Permanentă a mai obținut 10 mii de lei, ”restituire contribuție campanie electorală”.

Deputatul susține că nu are niciun leu în conturi și nu deține niciun bun imobiliar. Are în schimb două autoturisme, un Opel Vectra fabricat în anul 2007 și un Peugeot din anul 2015.

A acordat și un împrumut de 140 de mii de euro unei persoane fizice.

Dosar încheiat cu neînceperea urmării penale

Dosarul în care apare Francisc Tobă, alături de colonelul Aurel Dragomir, comandatul UM 01512 Sibiu, a fost închis în 2010. Francisc Tobă a primit neînceperea urmăririi penale pentru că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, relatează Europa Liberă România.

După fuga dictatorului Ceaușescu, Francisc Tobă a primit ordin să meargă de la Mârșa la Spitalul Județean Sibiu ca să restabilească ordinea, pentru că asupra spitalului se trăgea. S-a prezentat la spital pe 23 decembrie, în jurul orei 12:00, după ce un angajat al spitalului a cerut ajutor la primărie.

Europa Liberă a consultat datele din dosarul Revoluției de la Sibiu și redă acuzațiile împotriva lui Francisc Tobă.

În dosar, angajatul Mihai Arba povestește cum a fost arestat de Francisc Tobă, după ce acesta venise la spital, pe motiv că e terorist. „Un bărbat în haină de M.Ap.N, cu gradul de căpitan, care mi-a pus mâna pe gât și apoi m-a prins de haină sub bărbie lipindu-mă de zid și care mi-a zis că se va ocupa de mine mai târziu, după care a plecat. Ulterior, am aflat că este vorba de cpt Tobă Francisc”, a povestit Mihai Arba la dosar.

Alți martori din dosar arată că actualul deputat a aplicat rele tratamente pacienților din spital. Este și cazul unui pacient din rezervele de arest, care „a fost scos din spital în chiloți și cu bandajele pe el și legat pe TAB afară, de turelă, unde a fost lăsat aproximativ 3 ore”.

În același document există și mărturia șefului Secției de Chirurgie a Spitalului Județean Sibiu, prof.dr. Popovici Zeno. Acesta spune că „armonia spitalului s-a curmat brusc când spitalul a fost ocupat pe neașteptate de domnul Francisc Tobă”, care a rămas o prezență activă în spital până în luna aprilie.

„Domnul Francisc Tobă s-a prezentat ca noua putere care va conduce spitalul în mod absolut, și-a scos centura cu pistolul de la brâu, pe care le-a pus pe masă, și și-a etalat centura neagră de karate pentru a demonstra politica lui de forță. Nu am înțeles atitudinea sa și dorința absolută de putere, intimidare și umilire, odată ce spitalul era o instituție pașnică, care și-a îndeplinit datoria cu prisosință față de Revoluție”, povestește medicul.

Doctorul Popovici spune că Tobă era „însetat de voința de putere și ascensiune” în acele vremuri tulburi, el fiind printre puținii care au protestat față de deciziile luate de militar.

Directorul spitalului din acea vreme, Elefterescu Romeo, arată că Francisc Tobă a luat câțiva răniți, fără aprobarea niciunui medic, „pe care i-a dus pe turela MLI-ului”.

Francis Tobă a scos răniții din spital și i-a dus într-o sală de sport a UM 01512 din Sibiu. Alți martori din dosar arată că Francis Tobă „ne-a dus într-o cameră să ne îmbrăcăm cu haine de la morți. Ne-a legat mâinile cu pansament la spate și ne-a urcat pe tanc. Ne-a zis că, dacă se va trage, să ne împuște pe noi”.

Dosarul Revoluției de la Sibiu a fost închis în 2010, iar Francisc Tobă a primit neînceperea urmăririi penale. În zilele Revoluției, la Sibiu au murit 99 de oameni și au fost aproape 200 de răniți.

Procurorul militar Cătălin Piţu, cel care a instrumentat dosarul Revoluţiei Române din decembrie '89, care se află în prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție, spune pentru Europa Liberă că victimele de la Sibiu sunt părți civile în dosarul mare al Revoluției.

„În urmă cu mai bine de 11 ani s-a soluționat un dosar Sibiu în care au fost cercetate faptele factorilor locali, adică acel colonel Dragomir, alături de care a fost cercetat și Francisc Tobă, pentru infracțiuni de drept comun, care încă nu erau cu prescripție acum 11 ani”, a spus Cătălin Pițu, citat de Europa Liberă România.

Dosarul de la Sibiu a fost soluționat prin clasare în 2010. ”Împotriva soluției de clasare s-a formulat plângere la instanță, iar instanța a menținut ruta de clasare, constatând că dosarul a fost bine instrumentat, iar soluția de clasare a fost corectă la vremea respectivă. Dosarul Sibiu, luat individual, nu mai poate fi redeschis, pentru că legea spune că un dosar închis cândva – acum 11 ani- poate fi redeschis doar dacă apar elemente noi, care trebuie să fie foarte serioase pentru a se putea redeschise un dosar”, explică procurorul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus