„După o vară în care am pus cap la cap idei și muncă pentru a-i bucura pe cei mici la început de an școlar cu o sală de clasă (grădinița) și o sală de sport noi nouțe, vă invităm luni, 5.09 la inaugurare”, a fost anunțul Asociației „Vatra Satului-Săcădate” prin care sibienii sunt informați că Școala primară din Săcădate s-a bucurat de o investiție de modernizare a unor spații pentru copii.
În școala din Săcădate nu s-au mai făcut investiții de peste 50 de ani, iar acest lucru este vizibil de pe exteriorul clădirii. Acum 2 ani, unul dintre spațiile școlii a fost resuscitat prin intermediul unui proiect de succes promovat de asociația "Vatra Satului- Săcădate" în cadrul Maratonului Internațional Sibiu: biblioteca. Este vorba despre un așa-numit club de lectură sau un centru cultural educațional.
Următorul spațiu care avea nevoie de o renovare de amploare era sala de sport a școlii, dar și o sală de clasă pentru copiii care frecventează grădinița. Acum 2 luni, aceste două săli au început să prindă culoare.
Spre exemplu, spațiul sălii de sport era impropriu pentru desfășurarea activităților elevilor și tinerilor din sat. Potențial există, era necesar doar un efort susținut pentru curățarea, amenajarea și dotarea corespunzătoare a încăperii. Acum, sala poate deveni multifuncțională și poate găzdui activități sportive, artistice, culturale.
„Finanțarea am avut-o parțial cu sprijinul Primăriei, parțial cu sprijinul susținătorilor de la Maratonul Internațional Sibiu, unde am avut un proeict înscris pentru sala de sport și cealaltă diferență - de la alți susținători și voluntari care ne-au ajutat și cu munca. Am participat și la un concurs la Radio Impuls, pe care l-am câștigat, iar sponsor a fost Valprest care ne-a pus la dispoziție parchetul în sala din grădiniță”, ne-a spus Simona Jeflea, membru-fondator în cadrul asociației.
În cadrul Maratonului Internațional Sibiu proiectul „Sală de sport multifuncțională” depus de asociația "Vatra Satului- Săcădate" a câștigat aproape 10.000 de lei.
În prezent, în școala din Săcădate învață 25 de copii.
Simona Jeflea ne spune că asociația investește în spațiile educaționale din Săcădate de 7 ani și intenționează să continue investițiile, sprijinul finanțatorilor, al voluntarilor fiind întotdeauna binevenit.
„În ceea ce privește relația cu autoritățile locale, am primit întotdeauna sprijin, inclusiv material cât se poate. N-am avut piedici. Am avut deschidere. Sunt în interesul comunității, de fapt, aceste proiecte”, accentuează Simona Jeflea.
Asociația „Vatra Satului-Săcădate" a fost înființată în anul 2015, având ca obiective promovarea culturii tradiționale și a valorilor ei autentice prin punerea în scenă a obiceiurilor socio-culturale ale locului, prin trezirea la viață a satului românesc, prin impulsionarea tinerelor generații. Printre direcțiile de acțiune ale acesteia s-a numărat de la fondare înființarea casei muzeale "Vatra Satului Săcădate”, realizarea unui complex imobiliar ce reprezintă o gospodărie autentică românească de secol al XIX-lea, organizarea de evenimente socio-culturale în spațiul casei muzeale.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 2072
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Nada
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
ID
Acum 3 ore
Aciduzzu
Acum 3 ore
Ion