Sibienii sunt invitați să participe în aceste zile la mai multe ateliere de restaurare organizate de Muzeul Astra în parteneriat cu Museums of South Trondelag, din Trondheim, Norvegia. Toți cei care doresc să învețe cum să restaureze obiectele vechi din lemn, precum uși sau obloane, sunt invitați să participe la atelierele organizate de Muzeul Astra.
Citește și: Ateliere pentru sibienii din centrul istoric: cum se pot restaura și proteja ferestrele, ușile și obloanele
Astfel, în fața Casei Artelor din Piața Mică și în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor avea loc 10 ateliere meșteșugărești și 3 seminarii de specialitate. În cadrul atelierelor din fața Casei Artelor, o echipă de meșteri și restauratori vor face demonstrații despre cum se pot restaura/ proteja ferestrele, ușile și obloanele specifice arhitecturii tradiționale săsești.

Primul atelier a început miercuri, 14 septembrie, și este dedicat restaurării lemnului. „În cadrul acestui program voi restaura obloane tradiționale săseșto împreună cu cei doi colegi ai mei. Prin restaurare prelungim viața unui obiect, respectiv în acest caz a unui oblon, acesta este foarte vechi, după cum se și vede. Conform principiilor restaurării am făcut mai întâi niște teste preliminare și în colaborare cu colegii mei am ajuns la concluzia că trebuie îndepărtat tot stratul pictural, curățat până la lemn, restaurare metal, după care se face din nou integrarea cromatică, respectiv vopsitul. Cu drag le vom arăta oamenilor cum se face, eu sunt sculptor, am adus și trusa de sculptură cu mine, cine dorește poate să vină și eu le explic tot ceea ce știu, va fi o colaborare cu toată lumea”, a spus Mircea Hanea, restaurator al Muzeului Astra.
„Vrem să învățăm comunitatea cum să mențină clădirile”
La ateliere de restaurare vor participa și reprezentanți ai cu Museums of South Trondelag, din Trondheim, Norvegia.
„De ce avem aceste workshop-uri aici în Sibiu? Pentru că scopul nostru principal nu este doar să promovăm arhitectura tradițională din mediul rural, ci și cea din mediul urban. Sibiul a fost capitala europeană a culturii, are foarte multe clădiri istorice, monumente istorice. Vrem să învățăm comunitatea cum să mențină clădirile, cum să mențină ușile, ferestrele”, a declarat Ciprian Ștefan, directorul muzeului Astra.
Program ateliere
Miercuri, 14 septembrie
10:00 – 11:30 Atelier meșteșugăresc, locație: în piața din fața Casei Artelor
12:00 – 13:00 Atelier meșteșugăresc, locație: în piața din fața Casei Artelor
14:00 – 16:00 Atelier meșteșugăresc, locație: în piața din fața Casei Artelor
Joi, 15 septembrie
9:00 – 11:00 Atelier de meșteșuguri, partea I, locație: Muzeul în aer liber
12:00 – 14:00 Atelier de meșteșuguri, partea II, locație: Muzeul în aer liber
15:00 - 17:00 Atelier de meșteșuguri partea a III-a, locație: Muzeul în aer liber
Program seminarii
9:00 – 11:00 Seminar de educație – prezentarea abordării educaționale și interpretative a proiectului Casa Artelor și ateliere partea I, locație: Muzeul în aer liber (PaMM)
12:00 – 14:00 Ateliere partea II, Muzeul în aer liber (PaMM)
14:00 – 15:00 Vizitarea expoziției VR
15:00 - 17:00 Ateliere meșteșugărești, partea III, locație: Muzeul în aer liber
Vineri, 16 septembrie
09:00 – 11:00 Atelier de meșteșuguri și educație partea I, locație: Muzeul în aer liber
12:00 – 14:00 Reuniunea managementului (reprezentanții echipei de management) &
12:00 - 14:00 Ateliere de meșteșuguri și educație partea II, locație: în aer liber
Sâmbătă & duminică – 17 & 18 septembrie
- vizite de lucru în județul Sibiu













Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1218


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Eu...
Acum 7 ore
Sibianul
Acum 7 ore
Sibianul
Acum 7 ore
Ionica
Acum 7 ore
Barosanu