Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Ferma din România care reintroduce Sura de stepă, un tip de carne de vită aproape dispărut din România

Ferma din România care reintroduce Sura de stepă, un tip de carne de vită aproape dispărut din România

Consumatorii români de carne de vită vor putea cumpăra, începând din luna octombrie, un nou sortiment, din rasa sură de stepă, o carne al cărei gust, dar şi preţ vor reflecta condiţiile bio în care animalele sunt crescute, într-o fermă dintr-un sat din inima Transilvaniei.

În satul braşovean Cobor - care, astăzi, are o populaţie îmbătrânită, de aproximativ 200 de persoane, şi puţine atracţii turistice, aflate în paragină, ca de exemplu Biserica fortificată reformată - Fundaţia Conservation Carpathia a dezvoltat o afacere verde, bazată pe un concept de agricultură sustenabilă şi organică.

Pe cele peste 500 hectare de păşuni ale fundaţiei cresc exemplare de bovine, caprine şi dar sunt îngrijiţi, în regim de pensiune, şi cai.



Câteva clădiri vechi au fost restaurate din fondurile fundaţiei şi transformate în case de oaspeţi şi un restaurant tradiţional, unde turiştii care vor să admire speciile de păsări din zonă, surele de stepă - care, încă, sunt rare în România - să îşi viziteze caii pe care îi lasă în pensiune sau pur şi simplu să facă drumeţii în natură şi să savureze preparate tradiţionale, pregătite de bucătarii locali, pot şi înnopta, departe de aglomeraţia oraşului.



Cel mai important element al fermei sunt exemplarele de sure de stepă, a căror carne va ajunge şi pe piaţa românească începând din luna octombrie.

"Avem peste 100 de exemplare de sură de stepă, care sunt crescute în mod tradiţional şi fără nicio restricţie în păşunat în cadrul fermei. Vorbim de o rasă de vacă care a dispărut din România şi din Transilvania după colectivizarea forţată, în urmă cu 70-80 de ani, iar în cadrul unei iniţiative de repopulare şi reintroducere a acestei rase, colegii mei au adus primele exemplare în urmă cu patru-cinci ani, iar acum am ajuns la acest număr impresionant de capete. Ele sunt crescute în păşunat liber, nu sunt ţinute în grajd, astfel că am putea vorbi de o creştere semi-sălbatică", a precizat managerul de proiect Istvan Szabo, cu prilejul Zilelor Deschise, eveniment ce s-a desfăşurat în weekend la Ferma de Biodiversitate Cobor.

Conform acestuia, preţul cărnii de sură de stepă va fi "diferit" de al majorităţii sortimentelor de carne de vită ce se găsesc în prezent în comerţ, şi va pleca de la 20 de lei ajungând până la 100 de lei, în funcţie de bucata care se va afla în caserolă.

"Când vorbim de comercializare, aceste animale nu sunt crescute forţat sau cu alte instrumente folosite de obicei. Suntem pe principiul că creşterea tradiţională, fără intervenţii, poate să aducă pe masa consumatorilor o carne curată, cu gustul acestor păşuni curate. Tot ce înseamnă lucernă, fân, ce le dăm peste iarnă este produs în cadrul fermei şi tot ce înseamnă păşuni este introdus în procedura de certificare ecologică, iar peste trei ani vom avea această certificare. (...) În prezent, ne aflăm în etapa în care am finalizat procedura de autorizare a punctului de sacrificare din cadrul fermei şi, din octombrie, vom începe comercializarea atât prin parteneri, cât şi în mod direct. Etapa următoare este de a amenaja un centru în care să facem şi produse finite", a subliniat Istvan Szabo, citat de Agerpres.

Acesta a menţionat că la Cobor nu este singura astfel de "afacere verde", însă a subliniat importanţa acestui gen de fermă, care să livreze carne curată pe piaţa din România. De asemenea, înfiinţarea acestei ferme - proiect care a demarat în 2015 - oferă un loc de muncă stabil pentru 15 localnici şi, temporar, în funcţie de sezon şi muncile câmpului - pentru alte trei persoane.

Managerul fermei de biodiversitate a mai subliniat că costurile unei asemenea investiţii nu sunt deloc de neglijat, numai punctul de sacrificare, care are o capacitate autorizată de 20 de capete pe lună, costând aproximativ 110.000 de euro, fonduri nerambursabile obţinute printr-o finanţare privată.

Potrivit lui Istvan Szabo, în prezent, în Transilvania, trăiesc între 500 şi 1.000 de exemplare de sură de stepă, majoritatea crescute în mici ferme.

Primele exemplare de la Cobor au fost aduse din Ungaria, ţară în care această rasă a continuat să fie crescută în ultimele decenii şi care are o populaţie numeroasă de astfel de exemplare, în special în zona Hortobagy.

În ultimii ani, sura de stepă a fost reintrodusă treptat în mai multe zone din ţară, inclusiv în facilităţi de cercetare - la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu din judeţul Iaşi.

Sura de stepă este o rasă folosită exclusiv pentru carne, producţia de lapte a acesteia fiind, conform, specialiştilor, scăzută. 

Ce este Sura de stepă

Între secolele XII - XVII, aceste vaci jucau un rol important în viața de zi cu zi a țăranilor. Foarte puternice, Surele erau folosite atât la trasul căruțelor și al plugurilor, cât și pentru producția de lapte (8-10 l/zi) și pentru carne, scrie wall-street.ro

Sunt foarte rezistente, pot sta toată iarna în aer liber și sunt imune în fața multor boli. Acest lucru a făcut ca rasa să fie extrem de valoroasă în evul mediu. Documente de arhivă vorbesc despre transportul pedestru a peste 1.000 de bovine din Transilvania către piețele din Viena, într-o perioadă când vitele fuseseră eliminate din Europa centrală din cauza bolilor.

Sura de stepă a fost amenințată cu dispariția din cauza mecanizării agriculturii și răspândirii raselor îmbunătățite, care au înlocuit-o aproape complet. Declinul rasei a început din perioada interbelică și este legat și de ritmul mai lent de creștere, maturitatea fiind atinsă după vârsta de 5 ani.

În anii '50, Surele de stepă au dispărut aproape complet din Transilvania, rasa supraviețuind doar în Parcurile Naționale din Pusta maghiară.

 foto COBOR - ferma de biodiversitate

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus