USR Șelimbăr susține într-un comunicat de presă transmis astăzi că la ultima ședință de consiliu local s-a aprobat cheltuirea a 16 mii de euro pentru motorina consumată de autocarul clubului CSC 1599 Șelimbăr. Consilierii cer instalarea de GSP-uri pe toate autovehiculele primăriei și acuză primăria că alocă mult prea mulți bani pentru echipa de fotbal a localității. În plus, susțin ei, banii dați pe motorină ar fi ajuns pentru factura de electricitate pentru 2,3 luni, mai ales acum în contextul în care cu toții trebuie să facem economie.
Primarul Marius Grecu susține însă că autocarul este al primăriei și deservește întregul club, nu doar echipa de fotbal, că sunt instalate deja GPS-uri de patru ani, iar doar factura la rețeaua stradală a comunei este de 24 de mii de euro pe lună, declarându-se dezamăgit de lipsa de cunoștințe a consilierilor locali.
”Prioritățile primăriei nu au de-a face cu nevoile reale ale oamenilor”
USR-iștii susțin că achiziția de motorină pentru autocar este ”o sfidare la adresa locuitorilor din Șelimbăr”.
”În plină criză economică, administrația locală Șelimbăr aprobă achiziționarea a 11.000 de litri de motorină pentru autocarul echipei locale de fotbal. Adică o suplimentare de peste 16.000 de euro, la un buget alocat doar în acest an ce depășește lejer 900.000 de euro!
La ultima ședință de Consiliu Local, un proiect a atras atenția în mod deosebit: alocarea unui număr de litri de combustibil pentru autovehicule ce fac parte din parcul auto al comunei Șelimbăr. Mai exact alocarea a 10.800 litri de combustibil pentru autocarul echipei de fotbal.
Deși consilierii USR au luat cuvântul în cadrul ședinței și au întrebat care este necesitatea alocării din bugetul local a fondurilor pentru acest volum imens de combustibil, în condițiile în care echipa de fotbal are un buget record, de peste 900.000 de euro, adică aproximativ 7% din bugetul total al comunei, răspunsul nu a fost unul clar, ci mai degrabă încercări de a devia de la subiect”, au anunțat USR-iștii.
”Propunem în următoarea ședință de consiliu, instalarea unor GPS-uri pe mașinile primăriei”
În comunicat se precizează că din acești bani, cei 16 mii de euro, se putea face proiectarea unei școli, se puteau plăti facturi la electricitate pe 2-3 luni sau puteau fi cumpărate echipamente moderne pentru Poliția Locală.
“Este o sfidare la adresa locuitorilor din Șelimbăr. Când toată lumea gestionează cu atenție orice resursă, când toți își eficientizează cheltuielile, comuna noastră pompează bani într-o echipă de fotbal de Liga 2. Prioritățile primăriei nu au de-a face cu nevoile reale ale oamenilor și am atras atenția asupra acestui lucru de câte ori am avut ocazia. Din acești bani se poate face proiectarea unei școli, se pot plăti facturi la electricitate pe 2-3 luni sau pot fi cumpărate echipamente moderne pentru Poliția Locală.
În condițiile în care grădinița mult promisă nu este dată în folosință nici în luna octombrie și în condițiile unei anunțate crize în această iarnă, edilii locali de aici nu se dezmint nici de această dată și cheltuie irațional din bugetele comunei. Din păcate numărul mic de voturi ale USR în consiliul local Șelimbăr nu poate întoarce situația risipei banului public. Tot ce putem face astăzi este să informăm permanent opinia publică și să atragem atenția la derapaje de acest fel sau să propunem în următoarea ședință de consiliu, instalarea unor GPS-uri pe mașinile primăriei. Însă cel mai probabil nu va trece de votul celorlalți colegi din Consiliul Local”, au mai spus aceștia.
Primarul: ”Consilierii habar nu au că avem GPS-uri pe toate mașinile primăriei din anul 2017”
Primarul comunei, Marius Grecu, susține însă că cererea USR-iștilor de a dota mașinile primăriei cu GPS-uri nu poate fi pusă în practică. Ele există deja de 4 ani.
”În primul rând trebuie spus că autocarul respectiv nu e al clubului, ci al Primăriei Șelimbăr. Și nu deservește doar echipa de fotbal, ci orice este nevoie de transport în administrația locală. Ca să vorbim doar de sport, avem înscriși peste 300 de copii. Cu toții folosesc acest autocar.
De ce cumpărăm motorină? Pentru că suntem obligați prin lege să o facem. Orice autoritate publică e nevoită să aloce cotă de combustibil pe fiecare autovehicul sau utilaj. 11 mii de litri nu e o cantitate pe care o cumpărăm mâine, e cantitatea în care autocarul trebuie să încadreze pe durata unui an.
Spun să cumpărăm GPS-uri. Vă rog să înțelegeți că această propunere vine din partea unor consilieri locali. Consilieri care habar nu au că avem GPS-uri pe toate mașinile primăriei din anul 2017. Trecând peste asta, experiența lor de viață ar fi trebui să le spună că orice autocar, ca să ne limităm aici, e obligat să aibă tahograf. Iar acesta înregistrează distanța parcursă, timpul, viteza, timpul petrecut de șofer la volan și așa mai departe. E o obligație legală.
Ne spun că din acești 16.000 de euro puteam face un proiect de școală sau puteam plăti factura la electricitate pe 2, 3 luni. Mi-e și rușine de rușinea lor, dar tot trebuie să spun: doar factura de electricitate pe rețeaua stradală din comuna Șelimbăr, rețea ce se întinde pe aproximativ 60 de kilometri, costă pe o lună 120 de mii de lei. 24 de mii de euro într-o lună. Ce calcule faceți, domnilor?
Îi invit pe consilieri USR mai bine să pună mâna pe carte și să învețe administrație. Sau să întrebe înainte, măcar, să nu se facă de râs”, a transmis Marius Grecu.
Sursa foto: USR Șelimbăr
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cumpara , echipa de fotbal , motorina , club , primar , copii , Șelimbăr , economie , Marius Grecu , autocar , electricitate
Vizualizari: 3453
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Un cititor
Acum 3 ore
Xxx
Acum 4 ore
Iwebvdm
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Dan