Reținut și cercetat penal pentru fapte cu violență. Este vorb despre un bărbat de 33 de ani, care l-a lovit pe un tânăr de 18 ani într-un local din Rășinari.
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, conflictul a avut loc pe data de 9 octombrie și s-a iscat pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
„În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 21,45, în timp ce se afla în incinta unui local din Rășinari, pe fondul unui conflict mai vechi, l-ar fi agresat fizic pe un tânăr în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, lovindu-l cu pumnii și picioarele. Tânărul a suferit leziuni traumatice care necesită câteva zile de îngrijiri medicale”, descrie situația IPJ Sibiu într-un buletin de presă.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 12 octombrie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii presupusului agresor pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Postului de Poliție Rășinari, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: bătaie rășinari
Vizualizari: 1516
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ron
Acum 2 ore
Mariana Deacu
Acum 2 ore
BittDanman
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul