Vineri,
03.10.2025
Ploi Scurte
Acum
5°C

FOTO Cauza incendiului dintr-o hală dezafectată de la Independența. Au ars cauciucuri și deșeuri de plastic

FOTO Cauza incendiului dintr-o hală dezafectată de la Independența. Au ars cauciucuri și deșeuri de plastic

Pompierii sibieni au fost alertați în această dimineață de locuitori ai orașului care au observat fum dens în zona Pieței Cibin - platforma Independența.

Actualizare ora 11.10 Cauza incendiului

Pompierii sibieni transmit că incendiul a fost cauzat de o operațiune de utilizare a unui aparat de tăiere pe baza de combustibil gazos, fără a fi respectate normele de protecție împotriva incendiilor. Au ars deșeuri de mase plastice și cauciucuri, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Incendiul a fost lichidat. Nu au fost înregistrate victime. 

Actualizare, ora 9.19

Incendiul a fost localizat la fosta fabrică Independența situată pe malul Cibinului, anunță ISU Sibiu.

La fața locului intervin două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. 

”Incendiul se manifestă în interiorul unei hale dezafectate cu degajare mare de fum. Din primele informații ard deșeuri de mase plastice și cauciucuri”, informează ISU Sibiu.

Știrea inițială:

Pompierii sibieni au fost alertați în această dimineață de locuitori ai orașului care au observat fum dens în zona Pieței Cibin - platforma Independența. Mai multe mașini de intervenție ISU și SMURD s-au deplasat în zonă pentru a găsi sursa incendiului.

Cel mai probabil, este vorba de un incendiu într-una din halele dezafectate de pe platforma Independența. Piața Cibin nu e afectată, spune directorul Piețe Sibiu, Teodor Birț. ”Noi nu avem semnalat niciun incendiu”, a precizat Birț.

Sursa foto: Dana Claudia Vlaicu

Știre în actualizare

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Dan

Acum 2 ani

Halele acestea pot fi folosite constructiv, reamenajate si se pot crea terenuri sportive, spatii de birouri openspace, sau alte spatii care pot beneficia de cladirea deja ridicata.

Raspunde

Marioara Poplacel

Acum 2 ani

sunt dezamagita ca a fost stins incendiul. Ruina aia odioasa este o rusine pentru burgul nostru si ar trebui sa arda din temelie, dupa care sa se construiasca ceva frumos acolo.

Raspunde

Unu

Acum 2 ani

Coapte e putin spus. Nu aveti idee cat sunt de depreciate sunt zidurile si structura de beton. Sunt atat de infiltrate de apa de ploaie si de mucegaiuri, crapaturile se vad cu ochiul liber. Zidaria pur si simplu este sfaramicioasa. Pe langa rusine mai sunt si un pericol public pentru oricine se aventureaza prin zona
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus