Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Cele 120 de locuri de parcare create pe Calea Dumbrăvii devin cu plată. La fel și alte 128 rămase de pe Bd. Mihai Viteazul

Cele 120 de locuri de parcare create pe Calea Dumbrăvii devin cu plată. La fel și alte 128 rămase de pe Bd. Mihai Viteazul

Aproape 250 de locuri de parcare situate în capătul Bulevardului Mihai Viteazul de pe teritoriul mun. Sibiu și pe nou modernizata Calea Dumbrăvii vor fi cu plată începând cu luna decembrie.

Primăria a pregătit pentru următoarea ședință a Consiliului local un proiect de hotărâre elaborat pentru extinderea locurilor de parcare cu taxă și pe porțiunea tocmai reabilitată a Căii Dumbrăvii, precum și pentru ultimul tronson de pe Bulevardul Mihai Viteazul. Acest ultim tronson mai era cu parcări „la liber” din tot bulevardul.

Un leu pe oră, respectiv 10 lei pe zi sunt tarifele propuse pentru locurile de parcare a autoturismelor de pe Calea Dumbrăvii, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Mihai Viteazul și cea cu strada Siretului. Este vorba, totodată, despre includerea străzii în zona de tarifare C. Tot în aceeași zonă tarifară sunt propuse a intra și locurile de parcare de pe Bulevardul Mihai Viteazul, pe tronsonul dintre străzile Nicolae Iorga și Rahovei.

Extinderea parcărilor cu plată pe bulevard vine în contextul în care din luna decembrie a acestui an vor fi taxate și locurile amenajate în prima parcare cu mai multe niveluri ridicată de Primărie în Sibiu.

Citește și: Se termină gratuitatea parcării supraetajate din Hipodrom. 1 leu pe oră sau abonament de 720 de lei pe an

„În municipiul Sibiu, urmare a finalizării lucrărilor de modernizare a străzii Calea Dumbrăvii și în zona bulevardului Mihai Viteazul, s-a constatat necesitatea asigurării utilizării în mod optim a parcărilor publice, aflate cu precădere pe tronsoanele stradale aglomerate, fapt care implică administrarea responsabilă a acestora”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre elaborat pentru introducerea locurilor cu plată.

Subiectul a fost supus anterior consultării publice.

În total, potrivit anexei la raport, pe tronsonul de pe Bd. Mihai Viteazul 128 de locuri de parcare vor fi cu plată, iar pe Calea Dumbrăvii - 120 de locuri de parcare, amenajate doar pe partea opusă benzii dedicate autobuzelor.

parcari sibiu

Tot în aceleași zone vor fi montate șapte automate de parcare, câte unul la următoarele adrese: „Str. B-dul Mihai Viteazu, nr. 25; Str. B-dul Mihai Viteazu, nr. 18; Str. Cale Dumbrăvii ( fosta bază Tursib); Str. Calea Dumbrăvii (str. Lămâiţei); Str. Cale Dumbrăvii x str. George Bacovia; Str. Calea Dumbrăvii x str. Aaron Pumnu; Str. Calea Dumbrăvii x str. Anton Pann”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

4 comentarii

Dan

Acum 1 an

Ce mai zice primaria de cladirea lui keul de pe Dumbravii? Nu e declarata inca ilegal construita pentru lipsa celor vreo 20 de locuri de parcare asumate in autorizatia de constructie?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 1 an

Nu. Și nici nu va fi

Raspunde

Sdfg

Acum 1 an

foarte bine sa faca toate parcarile din Sibiu cu plata si apoi sa se puna pe dat amenzi si sa ridice masinile sa ne civilizam odata sa se poata circula cum trebuie in sibiu. cat despre cladirea lui Keul de ce nu ia amenda si sa o demoleze asa cum se vrea cu cea de pe Dumbrabii peste drum de viitorul sediu NATO ca la Keul a existat de la bun inceput si constient dorinta de a nu se respecta autorizatia de construire
Raspunde

77 SME

Acum 1 an

Ia-te de ei, Mishule!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus