423 de ani de la bătălia de la Șelimbăr. Mihai Viteazul devine principele Transilvaniei și deschide drumul spre prima UNIRE a românilor

Glorioasa bătălie de la Şelimbăr (germană Schellenberg) a avut loc pe 18 octombrie (s.v) / 28 octombrie (s.n) 1599 și a fost dată între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Finalul bătăliei s-a concretizat cu o clară victorie a armatei condusă de Mihai Viteazul. Această victorie a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a fost înfăptuită prima unire a Țării Româneaşti cu Transilvania.

Oastea Transilvăniei, după loviturile puternice primite, a fost dezintegrată, inregistand peste 3 mii de morţi, o mie de răniţi şi aproape toată artileria.

În urma acestei măreţe victorii repurtate, la 1 noiembrie 1599, după un marş triumfal, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia – străvechiul Apullum, „călare pe roibul său de sânge nobil…, plin de demnitate, mândru și îmbrăcat prea împodobit chiar”, unde, după ce a pus „stările să jure [credință] întâi împăratului, pe urmă lui însuși și apoi fiului său” (cronicarul maghiar István Szamosközy), începe instituirea administrației românești în Transilvania.

La scurt timp după unirea Țării Româneşti cu Transilvania, domnitorul a reuşit să înfăptuiască prima unire a tuturor Țărilor Române, cunoscută sub denumirea de „Unirea de la 1600".

„Scurta și adevărata descriere a faptelor săvârșite de Io Mihai, Domnul Țării Românești", aparută la Gorlitz, 1599

Mihai Viteazul a fost „... un bărbat vestit şi ales prin naştere, cât şi prin statura lui mândră. De asemenea, era vrednic de lauda cea mai mare, prin virtuţile cele mai alese, prin marea sa evlavie către Dumnezeu, prin iubirea de ţară, prin bunăvoinţa faţă de cei deopotrivă cu el, în sfârşit faţă de toţi, prin dreptate, adevăr, statornicie, mărinimie şi deprinderea altor virtuţi de acest fel. Pe lângă acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale sufletului lui nobil cu adevărat, pornit chiar prin fire să săvarşească isprăvi grele, ca şi prin cuvântul său, care, de câte ori era nevoie şi chiar fără pregătire dinainte, îi ieşea din gură blând şi înţelept.” - Baltazar Walter Silezianul, „Scurta și adevărata descriere a faptelor săvârșite de Io Mihai, Domnul Țării Românești", aparută la Gorlitz, 1599.

Bătălia a început în dimineața zilei de 28 octombrie la ora 9.00 cu pregătirea de foc a ofensivei, cu un schimb intens de focuri de artilerie. Cele 18 tunuri ale lui Mihai, deşi amplasate dominant, au avut iniţial un tir greşit, iar artileria lui Andrei Bathory fiind superioară numeric (aproximativ 50 de tunuri) a ripostat foarte puternic.

În finalul pregătirii artileriei, un nobil, pe nume Daniel Zalaschi de origine română, a trecut de partea armatei lui Mihai si i-a  făcut cunoscută poziţia dispozitivului inamic. În urma acestei preţioase informaţii, Mihai Viteazul a declanşat atacul pe flancul stâng cu grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În această confruntare directă a căzut Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului, iar Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oştii cardinalului a reuşit să-l respingă pe Baba Novac.

 Prima fază a bătăliei de la Şelimbăr. Cu roșu - forțele conduse de Mihai Viteazul; cu albastru forțele conduse de Andrei Báthory

Reorganizând lupa, Mihai Viteazul a reluat atacul cu partea centrală a oştirii sale, formată din mercenari unguri şi secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceştia au pătruns în dispozitivul inamic şi au lărgit flancurile spărturii şi au acționat atât în sprijinul lui Baba Novac, cât şi împotriva lui Moise Székely, şi au reuşit in final  să respingă dreapta şi centrul oştirii transilvănene. Având succes, Mihai Viteazul, voievodul român îşi întăreşte trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci şi moldoveni, angajâdu-l în luptă şi pe aga Lecca.

În acest fel linia întâi a lui Gáspár Komis a fost străpunsă, iar soarta bătăliei înclinându-se de partea voievodului  Mihai Viteazul.

A doua fază a bătăliei de la Şelimbăr        

A treia fază a bătăliei de la Şelimbăr

În jurul orei 15:00, armata principelui cardinal Andrei Báthory, a rămas fără comandant, atacată din flanc, s-a dezorganizat puternic și a intrat în derută. Apărătorii saşi ai cetăţii Sibiu urmărind cu atenţie, de pe creneluri, desfăşurarea bătăliei, au salvat 350 de ostaşi saşi care făceau parte din oastea cardinalului, trăgându-i cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetății.

Dezastrul a fost  aproape total

În seara de 28 octombrie bilanţul bătăliei a fost impresionant: din rândurile oştirii transilvănene au căzut peste 3.000 de oameni si alţii 1.000 fiind răniţi şi prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuţi, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului şi depuse într-o groapă comună. Locul înhumării se cheamă și astăzi „Movila lui Mihai”. 

Troiţa a fost ridicată in 1925

Seara, Mihai Viteazul a ordonat urmărirea pâlcurilor de soldați, pentru a-i împiedica să se regrupeze și să creeze probleme. 

Sursa foto: Wikipedia

Atunci când oastea lui Andrei Bathory a cedat definitiv în fața armatei lui MIHAI VITEAZUL ,  el era deja departe, pe drumul către țara Moldovei. Dar, mai înainte de a ajunge acolo,  a căzut în mâinile unei cete de țărani secui care au luptat  de partea lui Mihai, sătui fiind de nedreptățile nobilimii maghiare,  l-au ucis in ziua de 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul.

Astăzi la ora 16.30 comemorăm jerfa celor căzuţi în bătălia Şelimbar 1599.

Articol realizat de Col. rtr. Petru Bejenaru, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „REGINA MARIA”, filiala judeţeană Sibiu. 

Sursa foto principală: Facebook col.(rz.) Marius Popența

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671