Complexul de piscine acoperite Aqualand Deva se va redeschide pentru public în data de 1 decembrie, anunță Primăria Deva citată de Agenția de presă Rador
Timp de două luni, complexul de piscine a fost închis pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță. Potrivit administraţiei locale, până acum lucrările sunt finalizate în proporţie de 90%, fiind executate reparaţii la sistemul de încălzire, la pompele de recirculare a apei din bazine şi la bazinele de agrement. De asemenea, s-au verificat centralele termice, pentru a pregăti complexul acvatic pentru sezonul de iarnă.
În prezent se încheie noile contracte cu furnizorii de servicii şi se finalizează lucrările de mentenanţă.
Autorităţile au dat asigurări că tarifele de intrare la complexul acvatic vor rămâne neschimbate după redeschiderea acestuia.
Complexul Aqualand este acoperit şi pune la dispoziţia vizitatorilor săi şapte bazine de agrement cu diferite suprafeţe şi adâncimi pentru copii şi adulţi, cu o suprafaţă totală de 1.500 mp. Complexul este prevăzut cu şezlonguri şi are pardoseala încălzită. Temperatura interioară este de 35 grade Celsius, iar apa are 32-35 grade Celsius.
Sursa foto: GOHunedoara
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5964
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@Aci Dutu
Acum 2 ore
Annelise Stoica
Acum 2 ore
Bogdan
Acum 2 ore
Kwi sfideaza in continuare din S Klasse
Acum 2 ore
Moldamin de la Gusterita