Din cele cinci contracte de reabilitare, modernizare sau extindere aflate în derulare la Spitalul județean Sibiu, trei au fost atribuite firmei Total NSA AG Construct SRL. Toate înregistrează întârzieri, care adunate se apropie de doi ani, iar valoarea lor a crescut cu peste 70%: de la zece milioane de euro, au ajuns la peste 17 milioane de euro. Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, ascunde cu îndârjire motivele cascadei de întârzieri, cu impact direct asupra a mii de pacienți. Asta în contextul în care locuiește, cu chirie la preț redus, într-un apartament al familiei principalului asociat al Total NSA AG Construct.
Este vorba de contractul de reabilitare și modernizare a Secției de Neurologie, cel referitor la reabilitarea clădirii ”spitalului nou” (clădirea Maternității, de pe bulevardul Corneliu Coposu) și cel de extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe. Toate fac parte din Spitalul județean Sibiu și toate au fost atribuite, prin proceduri publice, societății Total NSA AG Construct, controlată de omul de afaceri Ioan Domnariu.
Lucrările la Neurologie (unde alături de liderul de asociere Total NSA Construct mai este angajată și societatea Pro Hart Group) ar fi trebuit să se încheie în luna martie a acestui an, dar stadiul lucrărilor era de doar 60% în luna iulie (iulie este ultima lună în care instituția condusă de Daniela Cîmpean a mai răspuns la întrebări pe tema acestor contracte). Reabilitarea clădirii Maternității ar fi trebuit finalizată în august, conform declarațiilor de la semnarea contractului, dar avansul lucrărilor era de doar 6% cu câteva zile înainte de acest termen.
În fine, contractul de extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe (UPU) avea termen luna aprilie a acestui an. Inaugurarea a fost realizată în noiembrie, dar – după cum avea să iasă la iveală în scurt timp – contractul nu este întru totul îndeplinit: computerul tomograf, deși amplasat, nu poate fi folosit deoarece nu are încă toate actele necesare. De ce nu le-a primit, a rămas o întrebare fără răspuns din partea Consiliului Județean Sibiu.
Valoarea inițială a acestor contracte a fost de 49,6 milioane de lei. Între timp, ca urmare a creșterii costurilor și altor motive invocate de constructorul aflat în întârziere, valoarea totală a contractelor a crescut la peste 85 de milioane de lei. Indexarea cu peste 70% a valorii contractelor a fost aprobată treptat de plenul Consiliului Județean Sibiu, unde PNL-ul pe care îl reprezintă Daniela Cîmpean deține majoritate absolută.
”Joaca” de-a răspunsurile
La mijlocul lunii iulie a acestui an, Turnul Sfatului a solicitat conducerii CJ Sibiu detalii despre întârzierile care deja erau evidente pe șantierele aflate în derulare la Spitalul Județean Sibiu. În răspunsul transmis și neasumat de vreo persoană din conducerea instituției, pe lângă descrierea stadiului fizic și financiar al lucrărilor, întârzierile erau justificate la modul generalist. ”Motivul principal pentru întârzierile înregistrate la lucrările menționate stă în necesitatea derulării simultane a celor cinci șantiere din cadrul Spitalului Județean, o adevărată provocare, întrucât a presupus relocarea activității în alte spații. Nu trebuie uitat faptul că cea mai mare unitate spitalicească a județului este funcțională și că toate lucrările ce presupun relocări de pacienți, personal și aparatură medicală, trebuie făcute fără să afecteze calitatea actului medical”, se arăta în răspunsul CJ Sibiu (pe care îl puteți citi integral aici).
Un alt motiv generalist prezentat a fost pandemia de Covid-19, care a blocat anumite spații din spital. Cum nu constructorul era de vină, ci spitalul – care nu îi putea asigura front de lucru - , nu au fost aplicate penalități ca urmare a nerespectării termenelor, se mai arăta în răspunsul conducerii administrației județului.
Începută a fi reabilitată din 2018, în cadrul unui contract reziliat în 2020 pentru nerespectarea termenelor, secția de Neurologie este în continuare în lucrări, de această dată executate de Total NSA AG Construct. Contractul care trebuia să se încheie în martie și-a dublat valoarea, fără ca motivele întârzierilor să fie făcute publice de CJ Sibiu
Turnul Sfatului a revenit și a solicitat, explicit, detalii precise despre întârzierile contractelor în discuție. După câteva zile de la această nouă solicitare, reporterul Turnul Sfatului a fost contactat de către administratorul județului, Adrian Bibu, pentru o discuție despre aceste detalii solicitate. La întâlnirea care a urmat, în sediul CJ Sibiu și în prezența unuia dintre consilierii personali ai președintei Cîmpean, Adrian Bibu a citit dintr-un nou răspuns întocmit. Deoarece era promis și pe mail redacției Turnul Sfatului, reporterul nu și-a luat notițe din răspunsul astfel citit.
Răspuns care părea să conțină și inexactități. Cum ar fi invocarea unor vicii ascunse descoperite în clădirea secției de Neurologie. Or, astfel de vicii ascunse au fost invocate încă din vremea vechiului contract pentru reabilitarea Neurologiei, contract atribuit din 2018 societății Construcții SA Sibiu și reziliat în 2020 tocmai ca urmare a nerespectării termenelor de execuție. Iar de lipsa ”frontului de lucru” nu poate fi vorba: clădirea a fost golită de orice pacient de aproape cinci ani.
După întâlnirea cu Adrian Bibu, răspunsul citit în biroul din sediul CJ Sibiu nu a mai fost transmis. L-am solicitat, inițial telefonic, lui Adrian Bibu. El a arătat că a primit doar acordul de a-l citi, nu și de a-l transmite. Ultima dată când acest răspuns a fost solicitat conducerii CJ, în scris, a fost pe 12 octombrie 2022. Fără nicio reacție din partea administrației condusă de Daniela Cîmpean.
Clădirea Maternității, văzută din curtea Spitaliului, trebuia să fie finalizată în august, conform declarațiilor de la semnarea contractului. În iulie (foto sus), avansul lucrărilor era de 6%. De atunci, au mai fost puse ceva schele și izolație termică (foto jos), iar pe plăcuța de șantier a fost trecut termenul de decembrie 2022
Nu doar în relația cu Turnul Sfatului instituția dominată de liberalii sibieni manifestă lipsă de transparență când vine vorba de contractele semnate cu Total NSA AG Construct. La inaugurarea UPU, Daniela Cîmpean a respins iritată dialogul pe tema termenului de finalizare a lucrărilor de la secția de Neurologie, clădire aflată în șantier de mai bine de patru ani.
Chiriașa familiei Domnariu. La preț preferențial
Lipsa de transparență a administrației condusă de Daniela Cîmpean în ceea ce privește relația cu Total NSA AG Construct nu este adusă pentru prima dată în atenția publică. În primăvara acestui an, exact aceleași suspiciuni erau ridicate și în ceea ce privește un drum pe care administrația Cîmpean încearcă să îl repare tot din fonduri publice, deși drumul este încă în garanție (detalii aici).
Atunci, Turnul Sfatului a rugat-o, în scris, pe Daniela Cîmpean să răspundă dacă locuiește într-o locuință care aparține lui Ioan Domnariu, asociatul principal al Total NSA AG Construct, ori aparține vreunei firme care are legătură cu acesta. ”Deși întrebarea referitoare la situația locativă a președintei Consiliului Județean Sibiu nu face parte din categoria informațiilor de interes public, pentru o informare cât mai transparentă și corectă a publicului, vă comunicăm faptul că această situație nu are nicio legătură cu domnul Ioan Domnariu sau cu firmele controlate de domnia sa”, răspundea, tot în scris, Daniela Cîmpean în luna mai a acestui an.
Pe fondul lipsei de transparență dovedită ulterior, Turnul Sfatului a reluat investigațiile pe subiectul locuinței președintei CJ Sibiu. După discuții cu locuitorii din zona pieței Prahovei, care au observat adesea șoferul instituției așteptând-o pe președinta administrației județene, Turnul Sfatului a reușit să identifice clădirea. Apoi, locuința. Apoi, de la Cadastru, am aflat și proprietarii apartamentului de 183 de metri pătrați, pe două niveluri, cu loc de parcare la subsol, în care Daniela Cîmpean s-a mutat de mai bine de un an, când toate contractele cu Total NSA AG Construct mai sus discutate erau deja semnate.
Este vorba de Euro Group Imobiliare SRL, societate deținută în proporții egale de Adrian Nicoară (cumnatul lui Ioan Domnariu) și de Andrada Ioana Domnariu, fiica lui Dumitru Domnariu (fratele lui Ioan Domnariu).
Ansamblul în care locuiește Daniela Cîmpean, după ce contractele cu Total NSA AG Construct au fost semnate. Apartamentul este deținut de cumnatul și fratele asociatului principal al Total NSA AG Construct
Relevantă în acest context este și chiria pe care Daniela Cîmpean o plătește, una mult mai mică decât cea percepută pentru alte apartamente deținute de același proprietar în același ansamblu. Președinta CJ Sibiu plătește aproximativ 250 de euro pe lună, cu tot cu utilități, pentru cei 183 de mp suprafață utilă. Din verificările Turnul Sfatului, pentru un apartament cu un singur nivel (deci la jumătate din suprafață) chiria percepută ”oamenilor normali” este de aproximativ 600 de euro, tot cu toate utilitățile incluse.
Valoarea chiriei, confirmată pentru reporterul Turnul Sfatului și de apropiați - potrivit cărora ar fi intervenit între timp și o creștere de 50 de euro - este atât de scăzută ca urmare a relației cu Maria Delia Domnariu, soția fratelui lui Ioan Domnariu, susțin alte surse apropiate personajelor din acest articol. Maria Domnariu a fost colega de cabinet avocațial al Danielei Cîmpean, înainte ca aceasta să fie aleasă președintă a CJ Sibiu.
De remarcat că, judecând după numerele de înmatriculare ale mașinilor parcate în zonă, în ansamblul în discuție locuiesc și alți angajați ai grupului de firme condus de Ioan Domnariu.
Blestemele
Cu tot acest peisaj documentat, reporterul Turnul Sfatului a încercat să obțină noi răspunsuri de la președinta CJ Sibiu. La finalul conferinței de presă de la inaugurarea drumului județean dintre Agnita și Sighișoara (drum finalizat cu două luni înainte de termen de un alt constructor), am întrebat-o pe Daniela Cîmpean dacă nu se poate considera că Total NSA AG Construct este favorizată în relația cu CJ Sibiu, din moment ce ea stă într-o locuință deținută de familia asociatului principal. Și în contextul în care toate contractele de la spital sunt în întârziere, fără ca motivele să fie făcute publice.
Daniela Cîmpean a cerut, mai întâi, oprirea înregistrării ”să discutăm separat”. După care a început să ridice tonul, să acuze reporterul Turnul Sfatului de rele intenții pentru asocierea din întrebările care îi sunt adresate și, la un moment dat, chiar să invoce pronia cerească și ”răsplata din ceruri” care va urma să se abată asupra reporterului. Printre alte amenințări mai mult sau mai puțin voalate, Daniela Cîmpean a insistat că instituția publică la conducerea căreia se află este cât se poate de transparentă. ”Dar, ce vrei, ca tot Consiliul Județean să lucreze pentru tine? Ai primit suficiente răspunsuri!”, a decretat Cîmpean, la replica potrivit căreia din iulie am tot insistat pentru răspunsuri clare pe subiectul contractelor care au ajuns la 17 milioane de euro.
Pe tot parcursul discuției cu reporterul Turnul Sfatului, Daniela Cîmpean l-a denumit cu familiarul apelativ ”Nelu” pe proprietarul Total NSA AG Construct și l-a prezentat pe acesta într-o lumină cât se poate de favorabilă: a arătat că ”Nelu Domnariu a fost singurul” dispus să se implice în contractul de Neurologie, deoarece toți ceilalți constructori ar fi fugit de această lucrare. Afirmație inexactă: la licitația în urma căreia contractul a fost atribuit societății Total NSA AG Construct au fost depuse trei oferte.
Rugată să răspundă, totuși, la întrebarea dacă nu poate fi vorba de favoritisme pe bani publici având în vedere situația ei locativă, Daniela Cîmpean a oferit o singură propoziție: ”Viața mea privată nu vă privește”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: contract neurologie total nsa , daniela cimpean total nsa ag c , secretul presedintei cimpean c , contracte rea , daniela cimpean chirie , daniela cimpean ioan domnariu , foto
Vizualizari: 22921
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dumitru
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
JO
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Nonick