Shigeru Nakamura, considerat cel mai în vârstă bărbat din Japonia, a murit marţi la vârsta de 111 ani într-un cămin de bătrâni din prefectura Hiroshima, unde a locuit, relatează Kyodo, citat de Agerpres.
Născut pe 11 ianuarie 1911 în Jinsekikogen, în prefectura Nakamura din vestul Japoniei, Nakamura a fost expus efectelor ulterioare ale bombardamentului atomic de la Hiroshima, lansat pe 6 august 1945 de forţele americane la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce a mers să ajute la operaţiunile de curăţare a dărâmăturilor în oraşul devastat în urma atacului.
Nakamura a devenit cel mai în vârstă bărbat din Japonia după ce fostul deţinător al titlului a murit la vârsta de 112 ani în prefectura Nara, pe 9 septembrie 2022. Într-un interviu pentru Kyodo, Nakamura a declarat că secretul sănătăţii sale este "iubirea faţă de oameni".
El a participat la lucrări în domeniul ingineriei civile timp de mulţi ani şi şi-a amintit că era "cel mai fericit" când lucra la construcţia de drumuri în regiunea muntoasă în care s-a născut.
Potrivit Guinness World Records, în mai 2022 venezueleanul Juan Vicente Perez, în vârstă de 113 ani, a devenit cel mai în vârstă bărbat din lume. El s-a născut pe 27 mai 1909, potrivit Guinness.
Cel mai în vârstă bărbat din Japonia este acum Gisaburo Sonobe, 111 ani, din prefectura Chiba, lângă Tokyo, în timp ce cea mai în vârstă persoană din ţară este Fusa Tatsumi, o femeie de 115 ani din prefectura Osaka, potrivit Ministerului nipon al Sănătăţii.
Sursa foto: kyodonews.net
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: a murit marţi la vârsta de 111 , considerat cel mai în vârstă b , Shigeru Nakamura , supravieţuitor al bombei atomi
Vizualizari: 1337
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Aci Duțu
Acum 9 ore
John S
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Nustiu
Acum 11 ore
Leonard