Adolescentul de 17 ani care și-a omorât mătușa în vârstă de 35 de ani a fost reținut astăzi de polițiști și este acuzat de omor calificat, profanare de cadavre, furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, transmite Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
„În data de 15.12.2022 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea unui minor în vârstă de 17 ani din Mediaş, jud. Sibiu pentru săvârşirea infracţiunii de omor”, trasmite sursa citată printr-un comunicat de presă remis Turnul Sfatului.
Cum s-a petrecut crima
Potrivit procurorilor, în data de 6 decembrie, inculpatul, care locuia împreună cu mătușa sa nevăzătoare, în vârstă de 35 de ani, într-un apartament situat în municipiul Mediaș, a luat hotărârea de a o omorî pentru a-i putea fura banii. În jurul orelor 22, 23 a înjunghiat-o pe aceasta cu un cuțit în zona gâtului în timp ce dormea şi i-a aplicat mai multe lovituri în cap cu un obiect din fier, urmare a loviturilor primite victima decedând. Imediat după aplicarea loviturilor inculpatul a întreținut cu victima decedată un raport sexual normal. A sustras apoi banii pe care victima îi deţinea şi tototdată, în zilele următoare a folosit fără drept cardul bancar al acesteia.
Tatăl inculpatului a fost cel care a descoperit fapta după aproximativ o săptămână de la săvârşirea ei şi a anunţat organele de poliţie.
„Prin ordonanţa procurorului din data de 15.12.2022 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile de omor calificat prevăzută de art. 189 alin 1 lit d CP cu aplicarea art. 199 alin 1 CP, art. 77 lit e și art 113 alin 3 CP, furt prevăzută de art. 228 alin 1 CP, profanare de cadavre prevăzută de art. 383 alin 1 CP, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 CP și acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin 1 CP,” transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu va sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale, Poliţiei mun. Mediaş – Biroul Criminalistic şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu.
”Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie,” precizează sursa citată.
foto Novatv.ro
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1324
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Mihai
Acum 15 ore
Aaa
Acum 15 ore
Till Eulenspiegel
Acum 16 ore
Titus
Acum 16 ore
Sibian