Salvamontiștii din Argeș intervin duminică pentru salvarea unui bărbat care a alunecat de pe o potecă din munții Făgăraș, spre vârful Moldoneanu. Elicopterele SMURD nu pot interveni din cauza condițiilor meteo nefavorabile, anunță salvatorii pe pagina de facebook.
`Am ajuns la victimă, l-am imobilizat și incepem extragerea. Ambulanța este deja intrată pe vale, dar va avea nevoie de minimum o ora ca să ajungă la Stana lui Burnei. Victima are multiple contuzii, își mișcă membrele, dar e posibil sa aibă o afecțiune a bazinului, care numai radiologic se poate vedea. Estimăm predarea la ambulanta dupa ora 17:00,” trasnmite sursa citată.
Acțiunea a fost mult întarziată pentru că, la 14 km în aval de Stâna lui Burnei s-a prăbușit un versant. Un buldoexcavator de la primaria Nucșoara, a fost trimis la fața locului, căruia i-a luat 2-3 ore să ajungă și să desfacă drumul, pentru ca salvatorii să poată trece cu mașinile. „Suntem 20 de participanți, în 6 masini...” scriu salvamontiștii.
Un elicoper SMURD a incercat să ajungă la locul accidentului pe un traseu ocolitor, prin valea Oltului, pentru a aborda zona dinspre sud, dar nu a putut trece de Câineni, astfel că operațiunea de salvare a rămas exclusiv terestră.
foto ilustrativă Salvamont Argeș
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: turist accidentat muntii fagar , interventie salvamint Arges , salvamont muntii fagaras , Vârful Moldoveanu
Vizualizari: 902
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Newman
Acum 34 minute
Florin alexandru
Acum 1 oră
@bastiu
Acum 2 ore
Emil
Acum 5 ore
Marina