70 de familii din comuna Hoghilag, care numără 250 de persoane aflate într-un grad crunt de sărăcie, beneficiază, de ieri, de energie electrică în mod gratuit.
Primarul Nicolae Lazăr a accesat fonduri nerambursabile pe finanțare norvegiană, în valoare de 345.000 de euro, și a montat panouri fotovoltaice care asigură necesarul de energie electrică în aceste locuințe, neracordate la rețeaua națională de electricitate. Copiii nu vor mai învăța, de acum, la lumina lumânării, iar părinții îi vor putea crește în condiții decente.
“Să reușești să ajuți familiile nevoiașe și să le dai șansa la o viață normală copiilor care n-au nicio vină este cea mai mare bucurie! Când am văzut copiii bucurându-se atât de mult că vor avea lumină în case a fost prima oară, de când sunt primar, când mi-au dat lacrimile de bucurie”, mărturisește Nicolae Lazăr.
„Îl felicit pe prietenul meu Nicu, primarul comunei Hoghilag, pentru faptul că găsește mereu soluții pentru rezolvarea problemelor atunci când totul pare imposibil. Să le faci o asemenea bucurie familiilor lipsite de resurse financiare și mai ales copiilor e o dovadă de empatie și implicare. Acest gest înseamnă, înainte de a fi primar, a fi OM!”, spune Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Organizația Județeană PSD Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 947
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Prof. de Geografie
Acum 5 ore
@Hermannstadt
Acum 5 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
Pastor Marginas
Acum 7 ore
X