Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Ceață densă, vizibilitate redusă și polei. Recomandările polițiștilor ca să nu faceți accident

Ceață densă, vizibilitate redusă și polei. Recomandările polițiștilor ca să nu faceți accident

Polițiștii sibieni atrag atenția șoferilor să circule prudent în aceste zile din cauza condițiilor meteo de ceață și polei.

„Dat fiind faptul că, în aceste zile, vremea pune la grea încercare participanții la trafic, în condiții de ceață densă, vizibilitate redusă și polei, atragem atenția conducătorilor auto, dar și pietonilor cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive, menite să scadă riscul implicării în evenimente rutiere cu consecințe grave,” transmit reprezentanții IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă.

Sfaturile polițiștilor

Le recomandăm șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța între autovehicule, să nu se angajeze în depășiri și să folosească proiectoarele de ceață.

Mențineți banda de deplasare fără a vă apropia nici de marcajul de separare a benzilor sau sensurilor, nici de marginea din dreapta a părții carosabile, iar când intenționați să virați, asigurați-vă în prealabil foarte bine.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de ceață și/sau drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

Nu in ultimul rând, pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus