Bărbatul care ar fi instalat camere de filmat într-o clinică medicală din Sectorul 2 al Capitalei a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, sub acuzaţia de violarea vieţii private.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2 au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Prahova, în vederea depistării unui bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de violarea vieţii private, a informat, vineri, Biroul de presă al DGPMB, citat de Agerpres.
Bărbatul ar fi montat dispozitive electronice audio-video în interiorul unei clinici medicale din Sectorul 2.
Potrivi unor surse G4Media.ro, bărbatul este soțul uneia dintre administratorele unei clinici medicale din Sectorul 2 și este suspectat că monta camere de luat vederi în toaleta femeilor, disimulate în odorizante.
El a fost condus la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea vieţii private, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: clinica Bucuresti , dispozitive electronice audio- , violarea vieţii private , camere de filmat într-o clinic
Vizualizari: 1436
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emila Elzoroaba
Acum 6 ore
Aci Duțu
Acum 7 ore
@Sibian vâlcean
Acum 7 ore
Moș Teacă
Acum 7 ore
Aci Duțu