Salvamont Sibiu recomandă evitarea drumețiilor în zona montană înaltă, atenționând asupra riscului de producere de avalanșe.
Într-un mesaj transmis public, reprezentanții Salvamont Sibiu precizează că în unele zone riscul de avalanșă este mare:
„În urma condițiilor meteorologice din ultimele zile în zona montană înaltă riscul producerii avalanșelor a crescut la pragul de însemnat (grad 3) sau în unele zone risc mare (grad 4).
Recomandăm turiștilor să evite momentan aceste zone, iar dacă totuși practică sporturi și drumeții în aceste zone să fie prudenți, să fie echipați cu tot echipamentul specific (dva, sonda, lopata, rucsac avalanșă, etc)”, scrie Salvamont Sibiu.

Instituția are și un mesaj pentru schiori: „Recomandăm schiorilor offpiste din zona Bâlea și zona Munților Făgăraș să nu se aventureze pe pante inclinate (peste 30°), să fie echipați cu echipament specific (și să fie pregătiți să îl folosească), să cunoască regulile schiatului in offpiste alaturi de prietenii lor”.
Astfel, din informațiile făcute publice, în masivele Făgăraș și Bucegi există riscul de avalanșă de gradul 3 - însemnat, iar pentru Munții Parâng și Șureanu sunt transmise atenționări de grad 4 - risc mare.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: risc avalansa , Salvamont Sibiu
Vizualizari: 1407


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 9 ore
ID
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Emil
Acum 13 ore
Nod în papură