Sâmbătă,
19.04.2025
Innorat
Acum
16°C

Primarii, viceprimarii și președinții consiliilor județene ar putea primi un nou bonus: Până 50% din salariu pentru efortul depus la proiectele cu fonduri europene

Primarii, viceprimarii și președinții consiliilor județene ar putea primi un nou bonus: Până 50% din salariu pentru efortul depus la proiectele cu fonduri europene

Un spor cuprins între 10% și 50% pentru munca pe proiecte cu finanțare externă ar putea fi acordat primarilor, viceprimarilor și președinților de consilii județene, potrivit unui proiect publicat recent în dezbatere publică de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Am avut această iniţiativă pentru că era nefiresc ca subordonaţii care lucrează în structurile ce implementează fonduri europene să aibă 50% sporul din fonduri iar cei care îşi asumă întreaga responsabilitate şi gestionează proiectele europene, să aibă 25%, aceştia fiind primarii şi preşedinţii de consilii județene”, a spus ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloș, la Digi24.

Potrivit acestuia, urmează modificarea cadrului legislativ naţional, respectiv a indicatorilor de performanţă în baza cărora se acordă aceste sporuri. Până în prezent, limita maximă este de 25%, fiind legată de numărul de proiecte.

Primarii și președinții de consilii județene vor fi evaluați în funcție de criterii naționale, dar în principal în funcție de câte proiecte gestionează într-un an. Pentru un singur proiect, majorarea e de 15%, pentru două – 20%, în timp ce pentru trei sau mai multe 25%, la care se adaugă și partea fixă de 25%. Până acum, spor de până la 50% aveau doar funcționarii publici care lucrează la proiectele cu fonduri europene și sunt evaluați buni sau foarte buni.

Sunt însă și câteva condiții: nu există suficient personal, conducătorul instituției a aprobat suplimentarea, este un proiect care justifică augmentarea numărului de posturi, iar finanțarea e asigurată de banii din acest nou proiect.

În luna decembrie 2022, Guvernul a adoptat o hotărâre care prevedea că bugetarii din instituțiile centrale care se ocupă cu finanțare externă primesc din start sporul de 50%, până la prima evaluare, fără a fi indicată și o perioadă de timp pentru realizarea evaluării interne. După o evaluarea negativă, sporul ar urma să scadă la 25%.

Cum se ia sportul

Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și pentru implementarea proiectelor finanțate prin Mecanismul de redresare şi reziliență, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii, beneficiază de o majorare a salariilor de bază, sau indemnizaţiilor de încadrare, cu până la 50%, în funcție de timpul efectiv lucrat lunar pentru activitățile proiectului.

Persoanele care muncesc până la 20 de ore vor primi o majorare salarială de 10%, în timp ce, la polul opus, cele care muncesc peste 80 de ore pentru un proiect sau mai multe, 50%.

Mai precis, situația este următoarea:

  1. a) până la 20 ore se acordă o majorare salarială de 10%;
  2. b) între 21-40 ore se acordă o majorare salarială de 20%;
  3. c) între 41-60 ore se acordă o majorare salarială de 30%;
  4. d) între 61- 80 ore se acordă o majorare salarială de 40%;
  5. e) peste 80 ore se acordă o majorare salarială de 50%.

În primele 5 zile ale fiecărei luni calendaristice, în funcţie de numărul de ore efectiv lucrate în luna anterioară, conform pontajului lunar semnat de coordonatorul de proiect/managerul de proiect/şeful de proiect, se stabileşte procentul de majorare salarială acordat pentru activitatea desfăşurată în luna anterioară ca membru al „echipei de proiect”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus