Grupul olandez DN Agrar, cel mai mare producător de lapte materie primă din România, cumpără 800 de vaci Holstein pentru ferma din Apoldul de Jos, anunță Economica.ro.
Scopul este să ajungă la 12.500 de animale, față de 11.000 cât au în momentul de față, prin extindere organică sau achiziții de ferme, potrivit unui anunț al companiei. Investiția, spune compania, are ca scop creșterea capacității de producție și reînnoirea efectivului de vaci de muls și tineret bovin.
Compania a ajuns să dețină peste 11.000 de animale, atât vaci de lapte, cât și tineret bovin, iar obiectivul este să ajunga la un efectiv de aproximativ 12.500 de animale, în acest an. Pentru aceasta, producătorul nu exclude posibilitatea achiziției altor ferme cu producție agricolă vegetala și/sau zootehnică, în viitorul apropiat.
„La DN AGRAR continuăm investițiile pentru dezvoltarea companiei. Pâna în prezent, achizițiile pentru ferma Apold ajung la un efectiv de 1.200 de animale, o parte dintre acestea fiind folosite pentru reînnoirea efectivului de vaci de muls, iar altă parte pentru a întregi noua capacitate de producție a fermei. Investițiile realizate anul trecut, pentru modernizarea și extinderea sălilor de muls, ne permit atât creșterea efectivului de bovine, cât și a producției de lapte, fără a face rabat de la standardele de calitate care definesc compania noastra.”, spune Jan Gijsbertus de Boer, președinte al Consiliului de Administratie DN Agrar Group.
Mare parte din vacile Holstein achiziționate sunt deja gestante, procesul de fatare realizându-se treptat, astfel ca, în fiecare lună o parte din ele devin lactante, urmând ca până la sfârșitul lunii iulie să fie productive în totalitate.
Tot pentru ferma Apold, compania a cumparat suplimentar 200 de adaposturi de tip IGLU* pentru tineretul bovin, totalizând în prezent un numar de 600 de unități, capacitate suficientă să acopere creșterea efectivelor fermei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4485
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Adi Gliga
Acum 9 ore
Calitate nu cantitate
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Nemo
Acum 10 ore
Ion Iliescu