La Kulinarium n-am mai intrat din 2017. Probabil așa se întâmplă când ceva e prea la îndemână: cauți o experiență inedită fie cât mai departe, fie acolo unde este ceva nou. La un pas de loc de redacție, restaurantul cochet din Piața Mică a fost destinația mea de astă dată. Urma să mă văd cu un vechi prieten și pentru că nu-mi venea în gând o opțiune mai bună, mi-am oprit privirea asupra restaurantului din Piața Mică nr.12. Știam că au și mese cu geamuri mari ce dau în Piața Huet, de unde poate fi admirată Catedrala Evanghelică, ceea ce a întărit mai mult decizia mea.
Spuneam că n-am mai intrat pe aici de mult – prima dată am fost la scurt timp după ce s-a deschis, prin 2014, iar a doua oară – în 2017. Nu au fost experiențe rele neapărat, doar că foarte diferite – un fel de amestec între glamour, extravagant și costisitor, adaptat cu trecerea anilor la simplitatea predilecțiilor culinare a românului de clasă mijlocie. La intrare am fost primiți respectuos, am fost conduși către masa noastră și ni s-a lăsat timp fix cât trebuia să alegem ce vom servi la cină. Atmosfera a fost deosebit de plăcută, pentru că nu prea erau mese ocupate, a fost liniște, iar Catedrala Evanghelică luminată frumos îmi dădea senzația că mă aflu undeva într-o capitală europeană.
Deci, pentru cină am ales file de ton la grătar cu broccoli și sos de busuioc, iar prietenul meu a optat pentru Penne Alfredo fără usturoi, ambele potrivite bine cu câte un pahar de vin alb și rose, ambele seci. Mi-a plăcut faptul că mâncarea a fost servită concomitent. Da, știu, e o normalitate, dar nu peste tot în România și n-ar trebui să calci neapărat în restaurante selecte pentru a evita situațiile stânjenitoare când cel din fața ta fie mănâncă cu noduri, ca să nu se răcească porția lui, fie nu se atinge de ea, dar tot cu noduri, pentru că e lipsit de maniere să mănânci în timp ce al doilea așteaptă. Am primit o farfurie aranjată elegant, cu friptura de ton frumos rumenită deasupra și puțin roșie pe mijloc, ceea ce trăda faptul că este raw în interior. Perfect! Am auzit de multe ori că tonul în restaurante ar fi opțiune de neglijat. Din cauza tipului cărnii, săracă în grăsime și care se transformă într-un fel de piept de pui prea fiert, dacă nu este gătit corect. Ceea ce am primit eu a fost o bucată de ton coaptă la exterior, dar crudă, roșie și suculentă la interior. Nu avea nimic, nici măcar apropiat, de acel gust de ton din conservă pe care îl știm prea bine. Dacă acel ton este tare, înecăcios și doar abundența de ulei îl face cât de cât comestibil, un steak de ton este fraged, suculent și ușor de mestecat.
În schimb, n-aș putea lăuda așa de mult garnitura de broccoli. Era așa de mult broccoli, că mi-ar fi ajuns pentru o săptămână. La un moment dat m-am oprit de mâncat și mi-am dat seama că nu mai sunt copil la noi în bucătărie și nu o să primesc nicio pedeapsă de la mama dacă nu mănânc tot din farfurie. Știți, that kind of trauma din comunism. Îmi place usturoiul în cam toate formele lui (da, mușc din el cu o bucată de slănină de porc, n-am nici grijă, nici resentimente că pute gura pe urmă), dar numai tăiat așa și fiert sau copt – cum era răsturnat el peste broccoli – nu-l suport și gata. Sosul de busuioc m-a ajutat să fac față unei părți considerabile de broccoli, deci a fost de mare ajutor. Vinul, răcit suficient, a avut un gust delicat pe care l-am adorat. Până am observat baza ciobită a paharului. Aș fi preferat să nu văd așa detaliu.
Prietenul meu, ceva mai terifiat de mirosul de usturoi, a cerut, după cum scriam mai sus, Penne Alfredo, cu piept de pui, ciuperci și smântână dulce, dar fără usturoi. Și asta a primit. O farfurie enormă, foarte elegantă, cu penne ce arătau apetisant. Erau însă prea multe, așa că au mers la pachet – semn că au fost delicioase. Toată seara s-au îngrijit de noi doi ospătari care au știut perfect unde e acea linie fină dintre respect, grijă și agasare. Și n-au trecut peste ea.
La final, am scos din buzunare 66 de lei pentru tonul la grătar, 39 de lei pentru pennele Alfredo și 25 de lei paharul de vin, de la Iacob. Dacă ar fi să fac cu o recomandare, aș face două - nu vă fie teamă de ton, dar pregătiți-vă pentru faptul că va fi gătit raw și așa și trebuie să fie. Și nu luați desert „Lapte de pasăre” la pachet. Comandați-l pe loc, altfel stricați tot deliciul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: kulinarium
Vizualizari: 4680
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Forest Gump
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
Bun!