Sâmbătă,
02.11.2024
Parțial Noros
Acum
10°C

Biblioteca Astra își face cont de TikTok. „Vrem să fim mai aproape de Generația Z”

Biblioteca Astra își face cont de TikTok. „Vrem să fim mai aproape de Generația Z”

Biblioteca Județeană Astra anunță prezența sa pe o nouă platformă de socializare, TikTok. Lansarea contului va avea loc printr-un eveniment care va avea loc miercuri, 1 martie, de la ora 13:00, în spațiul American Corner Sibiu (etajul 5).

Dezbaterea care prilejuiește lansarea contului TikTok Astra Sibiu va aduce în atenția publică subiecte precum: provocările mediului online pentru copii și adolescenți, siguranța cibernetică, educație digitală, combaterea dezinformării, importanța publicării unui conținut digital creativ de bună calitate, crearea și menținerea unui public fidel.

Alături de bibliotecarii și tinerii din echipa de voluntari se vor afla specialiști din sfera comunicării digitale, a educației, profesioniști din zona mass-media, dar și creatori de conținut digital: Daniela Chrzanovski, organizator evenimente securitate cibernetică, Cristina Bălău, jurnalist, Oana Vasiu, psiholog, Ștefana Peev, vlogger și antreprenor.

„Vrem să fim mai aproape de Generația Z! De aceea am decis să îi însoțim pe tineri și pe platforma de TikTok pe care aceștia o accesează frecvent. Cunoaștem, desigur, și nu putem ignora faptul că tinerele generații sunt intens conectate la mediul digital și rețelele de socializare. Pe lângă conținut de divertisment și relaxare, aceste platforme pot oferi și informație utilă, adesea din sfera cultural-educațională. Iar noi, cei de la Biblioteca ASTRA, instituție culturală care promovează și susține educația formală și non-formală, încercăm să facilităm, și pe acest canal, interacțiunea tinerilor cu resursele, activitățile și spațiile bibliotecii”, a declarat Răzvan  Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, într-un comunicat de presă.

Contul de TikTok al Bibliotecii ASTRA - @tiktokastra11 - este implementat și dezvoltat prin contribuția tinerilor din echipa de voluntari ai bibliotecii publice sibiene, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

„Mulțumim tuturor voluntarilor care se implică și oferă susținere proiectelor și activităților desfășurate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu”, mai arată reprezentanții bibliotecii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Hai cu chinezii!

Acum 1 an

Comisia Europeana a interzis Tiktok la functionari. Last News
Raspunde

Jan Sibian

Acum 1 an

Felicitari pentru initiativa, dar voi chiar credeti ca pe Z ii intereseaza ? Doar daca nu aveti de gand cumva sa postati filmulete cretine ca toate cele care sunt pe Tiktroc !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus