Sâmbătă,
18.05.2024
Cer Senin
Acum
16°C

Topul celor mai mari datornici ai Sibiului: bani cât pentru patru poduri peste Cibin

Topul celor mai mari datornici ai Sibiului: bani cât pentru patru poduri peste Cibin

54 de milioane de lei este valoarea totală a creanțelor pe care municipiul Sibiu le are de recuperat de la mai bine de 300 de companii. Peste 22 de milioane de lei sunt datoriile acumulate de Trident Trans Tex. În lista societăților cu datorii de peste un milion de lei intră și societatea unui ales local.

353 de poziții numără lista societăților comerciale care au acumulat datorii la bugetul municipiului Sibiu, în special ca urmare a neplății impozitelor pe proprietate (terenuri, clădiri, vehicule). Valoarea totală a datoriilor contabilizate pe numele acestor societăți este de 54,18 milioane de lei.

Trei dintre datornici sunt firme deja dizolvate, 11 sunt în reorganizare judiciară, alte 24 sunt insolvabile, iar aproape o treime (112, mai precis) sunt în procedura falimentului ori a insolvenței. 

Pentru a ilustra valoarea creanțelor pe care administrația locală le are de recuperat putem lua drept reper valoarea contractului de demolare și construie a noului pod peste Cibin din dreptul pieței agroalimentare cu același nume. Contractul pentru lucrarea respectivă - încredințat în 2014 - a avut o valoare de aproximativ 2,44 milioane de euro, comparativ cu cele 10,8 milioane de euro cât reprezintă valoarea totală a debitelor pe care cele 353 de firme le înregistrau la bugetul Sibiului la începutul acestui an.

Top 3

Intrată în procedura insolvenței încă din august 2009, Trident Trans Tex SRL este societatea cu cele mai mari datorii la bugetul municipiului Sibiu: 22,7 milioane de lei are de recuperat Primăria de la fostul lanț de supermarketuri creat de Constantin Mateescu.

Tot din 2009, dar din septembrie, a intrat în insolvență și Consib SA, a doua cea mai mare societate cu datorii la bugetul local. Potrivit listei dată publicității de Primăria Sibiu, valoarea totală a datoriilor fostei firme de construcții este de cinci milioane de lei.

Și tot din domeniul construcțiilor este și a treia societate în ordinea descrescătoare a datoriilor la bugetul municipiului Sibiu. Este vorba de Concefa SA, fosta mare firmă de construcții administrată de Horațiu Cercel. 2,4 milioane de lei este valoarea totală a debitelor pe care Concefa SA le înregistrează la bugetul Sibiului. Firma este în insolvență din 2012, iar în 2017 a intrat în faliment.

O treime din societățile de la care Primăria Sibiu speră să mai recupereze datoriile la bugetul local sunt în insolvență ori faliment

Ceilalți ”milionari”

Pe locul patru în topul datornicilor la bugetul Sibiului este o societate din Mediaș – ATL Construcții SRL, administrată și deținută de Vasile Mihălțan. Firma de construcții a intrat în insolvență de acum 11 ani valoarea totală a datoriilor fiind de 2,5 milioane de lei. Din această sumă, datoria principală este de 1,5 milioane de lei, restul fiind accesorii.

Tot din afara Sibiului, de această dată din București, este societatea Isorast Technology, deținută de Eugenia Radu, prin care a controlat și fosta fabrică de creioane din Sibiu. Intrată în insolvență din 2011, societatea este înregistrată cu datorii la bugetul local de peste 1,7 milioane de lei, accesoriile având o valoare relativ redusă (nici 7.000 de lei).

În topul datornicilor cu sume de peste un milion de lei la bugetul Sibiului intră și Twin Trading SRL, societate al cărui pachet principal de părți sociale (90%) este deținut de Gabriel Tischer, consilier județean din partea FDGR.

Contactat de Turnul Sfatului, acesta a arătat că a renunțat la administrarea societății încă din 2009, când – pe fondul crizei financiare care a afectat țara noastră – Twin Trading a intrat în insolvență. Tischer a arătat pentru Turnul Sfatului că la retragerea de la conducerea societății, aceasta nu avea nicio datorie nici la bugetul local al Sibiului și nici la cel al statului. Datoriile calculate de reprezentanții Direcției Fiscale locale din cadrul Primăriei Sibiu – de peste 1,2 milioane de lei – au fost acumulate după ce societatea a fost preluată de lichidatorul judiciar.

Gabriel Tischer a arătat că, la retragerea sa de la administrarea societății, aceasta nu înregistra niciun leu datorie la bugetul Sibiului ori cel al statului

Ambient SA, societatea intrată în insolvență în 2015 și, respectiv, în faliment din 2021, închide lista societăților cu datorii de peste un milion de lei la bugetul local al Sibiului. Firma al cărui pachet principal de acțiuni era deținut de către Ioan Ciolan a predat în franciză magazinele rămase deschise, valoarea datoriilor către oraș fiind de 1,1 milioane de lei.

Majoritatea

Cea mai mare parte a datornicilor – persoane juridice înregistrează debite sub echivalentul a 10.000 de euro. Este vorba de mai bine de 80% din totalul societăților aflate pe lista dată publicității de către Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Sibiu.

Descarcă de aici lista datornicilor dată publicității de către Primăria Sibiu

Topul societăților datoare la bugetul Sibiului, în ordinea descrescătoare a debitelor

Sursa informațiilor: Primăria Sibiu

Nr. crt. Nume societate Total datorii Obs.
1 TRIDENT TRANS TEX SRL 22.765.623 Lichidare, faliment
2 CONSIB SA 5.022.993 Lichidare, faliment
3 CONCEFA SA 2.546.183 Lichidare, faliment
4 ATL CONSTRUCTII SRL 2.459.252 Lichidare, faliment
5 ISORAST TECHNOLOGY SA 1.758.526 Lichidare, faliment
6 TWIN TRADING SRL 1.132.696 Lichidare, faliment
7 AMBIENT SA 1.122.928 Lichidare, faliment
8 SISTEME SI UTILAJE DE CONSTRUCTII SA 995.464 Lichidare, faliment
9 ATRACO SRL 789.084 Lichidare, faliment
10 POZZO - IMPEX SRL 745.095 Reorganizare judiciara
11 SIB PECO SRL 715.008 Lichidare, faliment
12 CARPATICA ASIG SA 676.848 Lichidare, faliment
13 TINA SRL 595.013 Lichidare, faliment
14 SAGA SRL 589.051 Lichidare, faliment
15 NORA EXCLUSIV SRL 583.542 Reorganizare judiciara
16 EURO PENCILS SA 582.711 Lichidare, faliment
17 BOEMA SRL 573.857 Lichidare, faliment
18 POSTA ATLASSIB CURIER RAPID SRL 550.765 Lichidare, faliment
19 KLARMANN SRL 540.623 Lichidare, faliment
20 DUBLU B IMPEX SRL 427.412 Lichidare, faliment
21 EVO TRITERRA SRL 420.998 Lichidare, faliment
22 EUROSSIB CONSTRUCT SRL 417.679 Lichidare, faliment
23 BERE TREI STEJARI SA 405.896 Lichidare, faliment
24 GENERAL HOTEL GROUP SRL 397.508  
25 CAPA PROD SRL 293.340 Lichidare, faliment
26 HOLDING EURO UTILAJE SRL 293.127 Lichidare, faliment
27 AGROMIXTA DEALUL OCNEI SA 282.277 Lichidare, faliment
28 POLISANO SRL 269.182 Lichidare, faliment
29 BRICOMAT SA 263.932 Reorganizare judiciara
30 BEST - CAR LEASING I.F.N. SA 257.218 Lichidare, faliment
31 SOCIETATE DE CONSTRUCTII CCCF SA 253.097 Lichidare, faliment
32 ACORD LEASING IFN SA 221.741 Lichidare, faliment
33 SIMEC SA 188.207 Lichidare, faliment
34 TEIA CONSTRUCT SRL 183.107 Lichidare, faliment
35 SIMTEX SA 180.562 Lichidare, faliment
36 ANA OIL SRL 172.541 Lichidare, faliment
37 VIP TRANS SRL 172.356 Lichidare, faliment
38 POLISANO PHARMACEUTICALS  SA 155.312  
40 CENTRUL CRESTIN AL ROMILOR 152.508 Insolvabil
41 AKA DESING & CONSTRUCT SRL 144.237 Lichidare, faliment
42 ARECA BUSINESS CENTER SRL 140.414  
43 AUTOINVENTY SRL 129.321 Reorganizare judiciara
44 TUDCO SRL 108.349  
45 SIGMA LEASING I.F.N. SA 98.014 Lichidare, faliment
46 MODEST IMPEX SRL 95.356 Lichidare, faliment
47 EUROCOMSIB SRL 95.327 Lichidare, faliment
48 SCHUSTER & CO ECOLOGIC SRL 92.509 Reorganizare judiciara
49 ROMTICKET SA 90.181 Lichidare, faliment
50 METRATIR AUTOMOTIVE SRL 88.288 Lichidare, faliment
51 HATTRICK OFFICE SRL 86.742  
52 IND BRONZULUI & EURO SRL 84.336 Lichidare, faliment
53 SCANMOOR LIMITED FILIALA SIBIU SRL 78.005 Lichidare, faliment
54 AWA OIL SRL 77.391 Lichidare, faliment
55 ALGENIA SRL 69.015  
56 INTER COMPLEX SA 67.454  
57 AYNVERT INVEST SRL 66.937 Lichidare, faliment
58 VINARIA SA 66.705  
59 PRIN CONSTRUCT SIB SRL 64.807 Lichidare, faliment
60 SILUET TRANSCOM SRL 60.924 Lichidare, faliment
61 IZOCON SA 58.496 Lichidare, faliment
62 HORTISEM SRL 56.370  
64 DIA TRANS SRL 55.907 Lichidare, faliment
66 PHOENIX EXPERT CONSTRUCT SRL 55.259  
67 SONIA DESIGN SRL 51.848 Lichidare, faliment
68 AVICOLA SA 51.783  
69 TERRA INTERMED SRL 51.594  
70 ORDIS SRL 50.382  
72 RADEF ROMANIA FILM 49.442 Reorganizare judiciara
73 TRANSFEROVIARIA SA 48.222  
74 SERVICE CENTRUL ANVELOPA SRL 44.050 Lichidare, faliment
75 SIMEROM SA 43.816  
76 LKW LOGISTIC SIB SRL 43.519 Lichidare, faliment
77 RAVY SPEDITION SRL 35.943  
78 C S C INTELCON SRL 35.324 Lichidare, faliment
79 DIANA DECOR SRL 34.277 Lichidare, faliment
81 SERVSIM MASINI UNELTE SRL 33.371 Lichidare, faliment
82 CAPA TOUR SRL 32.559 Lichidare, faliment
84 CROBISA COM SRL 31.887  
86 EURODAN SRL 31.326 Lichidare, faliment
87 INTERDECO PROFILES SRL 30.251 Lichidare, faliment
88 COVTEX FEIZY IMPORT & EXPORT 98 SRL 29.183 Lichidare, faliment
89 FOCUS INVEST RECRUITMENT SRL 28.556 Lichidare, faliment
90 OIL COM SRL 28.482 Lichidare, faliment
91 REISEBURO KESSLER SIBIU SRL 25.728 Lichidare, faliment
92 TRANS - CIBIN SA 25.712  
93 ATELIERUL DE MESTESUGURI SIBIU SOCIETATE COOPERATIVA SCM 23.939  
94 WIENNER INVEST SRL 23.266 Lichidare, faliment
95 STEAUA SA 22.123  
96 PETROSIB EUROGRUP SRL 21.450 Lichidare, faliment
97 JAKOBS ADMINISTRARE SRL 21.392  
98 CRISTA T KONFORT SRL 21.009  
99 MONTEGRILL SRL 20.949  
100 VICTORIA SA 20.336  
103 TRANSILVANIA UTILCONSTRUCT SRL 20.165  
104 REI & REEA BAKERY SRL 20.055 Dizolvat
105 FEMME DESIGN SRL 19.197  
106 GHEATA SOCIETATE COOPERATIVA 18.947  
107 T.D.I. TRANS SRL 18.792  
108 SUMMO SOLUTIONS SRL 16.928  
109 LD DEVELOPMENT INVEST SRL 15.889  
110 MMC TERRA CONSTRUCT SRL 14.733 Lichidare, faliment
111 FUNDATIA MARCUS 14.393 Insolvabil
112 ASOCIATIA PRIVIM SPRE VIITOR 14.181  
113 OTEC INTERNATIONAL RO SRL 13.920 Lichidare, faliment
114 M.G. EUROTRANSPORT LOGISTIK SRL 13.464  
115 BENEFIC INVEST SRL 13.452 Insolvabil
116 MERKUR COM SRL 13.395 Lichidare, faliment
118 ASOCIATIA PENTRU DEZVOLTARE SI INOVARE IN ECONOMIA VERDE 13.285  
119 TIM & CRIS AUTO SRL 13.152 Lichidare, faliment
120 TERRA UTI TRANS SRL 12.259  
121 ALMEDA FAST SRL 11.746 Lichidare, faliment
122 V.P.TRADE INTERNATIONAL SRL 11.708 Lichidare, faliment
123 BHL LOGISTIC SRL 11.662 Lichidare, faliment
124 COM FLORY SRL 11.240 Reorganizare judiciara
125 MIBAPO GROUP SRL 11.201 Insolventa
126 GPA BUSINESS MANAGEMENT SRL 11.121  
127 AL-COMSIB SA 10.545  
128 SNAKE FARM SRL 10.171  
129 GEONIS COMPLEX SRL 10.099 Lichidare, faliment
130 MENI - PAPER SRL 9.778 Lichidare, faliment
131 PROFISET SRL 9.559 Lichidare, faliment
132 ADEMAR SPEDITION SRL 9.322 Insolvabil
133 MASI CON SRL 9.160 Lichidare, faliment
134 SOPO SRL 9.145 Lichidare, faliment
136 SSIF CARPATICA INVEST SA 8.894 Lichidare, faliment
137 CORIAM IMPEX SRL 7.999 Lichidare, faliment
139 PRACTIC GRUP MNM 7.956 Insolvabil
140 DAVIS LIGHT RELAX 7.900 Insolvabil
141 GALERIILE FESTIVAL SRL 7.642  
142 UTIL SPERANTA SRL 7.613 Lichidare, faliment
143 ROYAL WORLD TRANSPORT SRL 7.527  
144 TERRA LOYSTA SRL 7.264  
146 LSD HEALTHY JUICES SRL 6.931  
147 SIRA SRL 6.918  
150 GTS TRANSPOSERVICE SRL 6.838  
151 GINEVRA CONSTRUCT SRL 6.693 Reorganizare judiciara
152 DRUMURI SI PRESTARI CONSTRUCTII SA 6.619 Reorganizare judiciara
153 DBMTB SRL 6.407 Lichidare, faliment
154 STO LOGISTIC SRL 6.280 Lichidare, faliment
155 MMA ONLINE SRL 6.276  
156 LEGIS PROB SRL 6.189 Lichidare, faliment
157 ADI IMPEX DESIGN SRL 6.096 Dizolvat
158 GERMANIA 100% SRL 6.020 Lichidare, faliment
160 CARGO DEPOT RND SRL 5.770  
161 PROFI MMM SRL 5.758  
162 ANDREI PRO CONSULT SRL 5.739  
163 LIBERTATEA SA 5.728  
164 MARKETING FINANTARE PUBLICITATE SRL 5.702  
165 RIMO INSTALO CONSTRUCT SRL 5.680 Lichidare, faliment
166 TAXI LOGISTIC SRL 5.658 Insolvabil
168 PROMEDICA IMPEX SRL 5.624  
169 OL TRANSIB SRL 5.583 Insolvabil
170 AS CONSULTING SRL 5.573 Insolvabil
171 EUROTAX SOLUTIONS SRL 5.538  
172 DOMENICO TRANSPORTI SRL 5.464 Lichidare, faliment
173 CONFECTIA SIB 1 SA 5.450  
174 INTERMED ASITRANS SRL 5.448  
178 CASIAN INTERNATIONAL TAXI SRL 5.386  
179 ORANGE ROMANIA SA 5.384  
180 VIOPROD SRL 5.155 Insolvabil
181 ALE PREST CENTER SRL 5.000 Lichidare, faliment
182 ASSAULT SECURITY SRL 4.959 Lichidare, faliment
183 SUZANA SERVICE SRL 4.906  
184 NICO - RADO SRL 4.807  
185 AS CONSTRUCT SRL 4.578 Lichidare, faliment
187 DIA TRADE SRL 4.552 Lichidare, faliment
188 TIBI SIBMETAL SRL 4.185  
189 MADNIK AUTO SRL 4.174 Lichidare, faliment
190 EDS GLOBAL EXPRESS SRL 4.173  
191 K & A EXPRESS SRL 4.035 Insolvabil
192 NOLEGGIO SRL 3.995  
193 TERRA- BROKER DE ASIGURARE  SRL 3.946 Insolvabil
194 RIM CLEAN SRL 3.875  
195 ON MAR CONSTRUCT SRL 3.871  
196 MET WINNER SRL 3.836 Lichidare, faliment
197 DAMIAN SERVICE & MORE SRL 3.679 Insolvabil
199 CORBU PROIECT SRL 3.668  
200 CTS ROMANIA SRL 3.648  
201 SYDRA GLOBAL SRL 3.598 Lichidare, faliment
202 BIOTREND PRANA SRL 3.522  
203 FINANCIAR SRL 3.396  
204 INTERMETHODICS SRL 3.383  
205 BOZESAN CON GROUP SRL 3.379  
206 MAYLEX SIB SRL 3.354  
207 PREMIER INSOLV SPRL 3.317  
208 NOVA LAB SYSTEM SRL 3.200  
209 NEAMTU EXPRESS SRL-D 3.180  
210 IMOB-PREST SRL 3.173 Lichidare, faliment
211 Q 7 SRL 3.169  
212 HARRIS ENTERPRISE SRL 3.144  
213 FLORIFAN SRL 3.140  
214 METAL POL INVEST SRL 3.135 Insolvabil
215 KLAUSI - COM SRL 3.120  
216 INTELTIPO SRL 3.047  
217 CRIVALY SRL 3.045 Insolvabil
218 ROMPLUMB INDUSTRY SRL 3.045 Lichidare, faliment
219 GALLERY SIBIU SRL 3.015  
221 ROM PLUMB GROUP SRL 2.994  
222 EUROPEAN TRUCKING SOLUTION SRL 2.975  
223 EURO CONSULT SRL 2.909 Lichidare, faliment
224 PRICE GLOBAL DISTRIBUTION SRL 2.909  
225 SIB - DRESS SA 2.904 Lichidare, faliment
226 EFFECI SRL 2.902  
227 IMPERIAL CONSTRUCT SRL 2.897  
228 BLEZU AUTO DRIVING SRL 2.894  
229 ASOCIATIA FILIALA DIN SIBIU A UNIUNII ARTISTILOR PLASTICI 2.878  
230 REDACADA SRL 2.874 Lichidare, faliment
231 TROANCA CONSULTANTA & IMOBILIARE SRL 2.813  
232 ASOCIATIA ROMANA PENTRU RECICLARE ROREC 2.805 Dizolvat
233 M.C.A.LOGISTIC SRL 2.727  
234 ASOCIATIA DOM - DINCOLO DE ORIZONTUL MODERNITATII 2.706  
235 MIRCON INSTAL SRL 2.677 Lichidare, faliment
236 NICOLAUS COM SRL 2.658  
237 ORIZONT EXPRES SRL 2.647  
239 OPEN ENGINEERING SIB SRL 2.646  
240 DUAL-BAU TRADE.RO SRL 2.643  
241 BLUE SAND CONCEPT SRL 2.522  
242 PATISERIA A&A SRL 2.512 Insolvabil
244 T&C TOTAL INSTAL SRL 2.466  
245 DIDI UDRDE SRL 2.444 Reorganizare judiciara
246 COCO TIR 7 SRL -D 2.423  
247 ODRA SRL 2.409  
248 ANDOLI ECO FRUCT SRL 2.405  
249 INVEROS SRL 2.405  
250 LUCKY PUB CAFE SRL 2.320  
251 HONEY SRL 2.319  
252 DALROX TASTES SRL 2.310  
253 GVS SIBIU SRL 2.291  
254 ENTERTAINMENT SRL 2.282  
255 SCOALA GIMNAZIALA NR.23 SIBIU 2.253  
256 ERMINECS SRL 2.211 Lichidare, faliment
257 COFSIB SA 2.202  
258 MR TOP CATERING SRL 2.190 Lichidare, faliment
259 N & C DIGITAL SOLUTIONS SRL 2.174  
260 FULL CENTRUM  SRL 2.165 Lichidare, faliment
261 ADVERT SRL 2.080  
263 ECO METALEX SRL 2.034 Insolvabil
264 AGAFI BUILDING SRL 2.028  
265 TRIDENT BUYING GROUP SRL 2.027 Lichidare, faliment
266 COCA 2007 SRL 2.018  
267 AXE GOLD SRL-D 2.013  
268 ASOCIATIA GHEORGHE IVASCU PADES 2.012  
270 EUTIBELIS SRL 2.008 Insolventa
271 SIBTERMSYSTEMS SRL 2.003  
272 MB CON SRL 1.996 Lichidare, faliment
273 OCOLUL SILVIC DEALUL SIBIULUI RA 1.963  
274 METTALLO MAXX SRL 1.948  
275 TELLEZ GHEORGHE TRANSILVANIA SRL 1.944  
276 CORALCOM TRANS SRL 1.899 Lichidare, faliment
278 S.V.REAL CONSULTING SRL 1.881  
279 SISTEM YAPI INSAAT VE TICARET AS ISTAMBUL TURCIA 1.837 Lichidare, faliment
280 INSIB MCO SRL 1.833  
281 L D TRANS SRL 1.779  
282 AGROMEC SIBIU SA 1.774  
283 GIAMARO FOOD SRL 1.747  
284 METROM HOLDING SRL 1.716 Lichidare, faliment
285 AUGUSTUS SRL 1.699  
286 METROM NEF SRL 1.694  
287 HORTICOLA INTERNATIONAL SEVIS SRL 1.656 Reorganizare judiciara
288 ORTOSIB SRL 1.653  
289 NALCO FOREST SRL 1.619 Lichidare, faliment
290 KONSTA GROUP TRADING SRL 1.604  
291 WIWAUTOTUNING SRL 1.578 Insolventa
292 DANDY CARLOGISTIC SRL 1.553  
293 TRIUMPH - IMEX SRL 1.548 Lichidare, faliment
294 TRACIA TRANSCOM SRL 1.545  
296 GRAND BILCOM SRL 1.518  
297 ASOCIATIA DE PROPRIETARI NR 3 CALEA DUMBRAVII 1.516  
298 MARILENNE DESIGN SRL 1.516  
300 PERA SOLUTIONS SRL 1.491  
301 ETERN SRL 1.463  
303 RAINBOW  INDUSTRIAL SERVICE SRL 1.463  
305 ERCI ELECTRIC SRL 1.434  
307 EAS EVENT ARCHITECTS SRL 1.429  
308 CONELT SRL 1.423  
309 KING SIZE ENTERTAINMENT SRL 1.412 Lichidare, faliment
310 BROTHERS HOUSE TURISM SRL 1.409  
311 DNP PLATINUM INVEST SRL 1.409  
312 LUXOR IMPEX SRL 1.407  
313 ETHOSS MEDICAL SRL 1.407  
314 SIB WELD SRL 1.394 Insolventa
315 LUK SOCKS SRL 1.386 Lichidare, faliment
316 RAZACON SERV SRL 1.376  
318 JOKER EXTREM SRL 1.373  
319 BAUR IMOBILIARE SRL 1.369  
320 AMBIENT SPEDITION SRL 1.355 Lichidare, faliment
321 CENTRUM 22 TOP SRL 1.350  
323 ONE GREEN SPIRIT SRL 1.346 Insolvabil
324 CONMET PLUS SRL 1.299  
326 FUNDATIA FORUMUL INTERNATIONAL AL ROMILOR DIN ROMANIA 1.265  
328 PANDOR - SIB SRL 1.258  
330 SOFDEI INT 1.216 Lichidare, faliment
332 MONALY IMPEX SRL 1.185 Lichidare, faliment
333 UNIUNEA DEMOCRATA MAGHIARA SIBIU 1.166  
334 VATAVU ENTERPRISE SRL 1.158 Lichidare, faliment
335 FUNDATIA EDELWEISS 1.150  
336 SECTOR RECYCLING SRL 1.146 Insolvabil
337 SYO SIB SRL 1.129  
338 BLU WAY TOUR SRL 1.097  
339 POWER 2021 SRL 1.096  
340 TRANS DARO EXPRES SRL 1.088  
341 IMPERA TRADING SRL 1.088  
344 IMO PROPERTY INVESTMENTS BUCURESTI SA 1.085  
345 LG CONSTRUCT IMOB SRL 1.069  
346 G.M.A. MECHANIC SRL 1.068  
348 PAROHIA ORTODOXA ROMANA STRAND 1.030  
349 MADI DAWCOM 1.020 Lichidare, faliment
350 POWER GLOBAL INVEST SRL 1.012  
351 SEGIU SRL 1.012 Insolvabil
352 IULIANO TRANS SRL 1.005  
353 MARIUS AMANET SRL 1.004  

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Nelu

Acum 1 an

Poate ca ar fi bine sa consultati un contabil. Ar putea sa va prezinte care este statutul firmelor in insolventa, faliment sau reorganizare. Veti evita pe viitor sa prezentati o situatie de normalitate drept o stire senzationala. Un minim de profesionalism ar fi chiar necesar...
Raspunde

X-ulescu

Acum 1 an

Adica a avea datorii la stat este o situatie de normalitate?
Raspunde

Mihai

Acum 1 an

Nu este legal sa publicati asemenea informatii!

Raspunde

Sdgfh

Acum 1 an

ce nu pricep eu este cum de primaria Sibiu a permis sa se acumuleze aceste datorii atat de mari in conditiile in care tu ca persoana fizica daca nu iti platesti la timp impozitele imediat iti trimite somatie de plata si te executa/da in judecata functie de situatie pentru recuperarea datoriei... Numai persoanele fizice sunt proaste sa isi plateasca la timp datoriile?
Raspunde

Radu

Acum 1 an

Alta stire mai interesanta sau a devenit obisnuinta sa denigrati contribuabili la stat?
Raspunde

Xxx

Acum 1 an

Cu tot respectul...eu la limba romana nu ma prea pricep...avansez de la o zi la alta...dar intreb...contribuabil n ar trebui sa fie cineva care...contribua??? Cind nu mai ...contribuie e datornic...evazionist...etc! In rest cum mai intreba cineva pe aici cum e posibil sa se ajunga la asemenea sume? La fel de vinovati sint si cei care au permis continuarea activitatii acestor..." contribuabili" ! Pe un om norm il executa imediat...iar unii din astia( "contribuabili adevarati") fac si sint lasati sa faca premeditat aceste...contributii

Raspunde

Cosmin

Acum 1 an

Se vede ca a sta degeaba dauneaza grav sanatatii mintale cat si corporale… Mai intai sa iti deschizi propria firma, mai apoi vorbim! Nu poti sa te pronunti din spatele calculatorului unde te ascunzi si **** vremea aiurea de dimineata pana seara!

Raspunde

Xxx

Acum 1 an

Stai linistit ca am avut! In 15 ani nu am depasit niciodata o zi peste termenul de plata!!! Chiar daca am luat bani imprumut etc! Asa ca.. daca tie ti se pare normal ca o firma sa fie lasata sa ajunga la datorii de milioane...pr aia faci tu apoi...te plingi ca statul e...nu stiu cum. Da este...dar tu care nu ti platesti dat cum esti???
Raspunde

Costel

Acum 1 an

Dupa cum te plangi se vede ca nu ai nimic in cap dupa cincisprezece ani, nici in buzunar! Atatia ani ti au trebuit!?! In loc sa te preocupe soarta altora mai bine ai avea grija sa iti inmultesti veniturile ca sa nu mai dureze dublu! Restul cu milioanele lor nu e problema ta, esti prea mic pentru ei!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus