Suporteri ai fotbalului sibian, prezenți la ultimele partide disputate pe Stadionul Municipal, se plâng de greutatea cu care s-a făcut accesul în arenă. Probleme au apărut la meciurile disputate de FC Hermannstadt cu UTA și de CSC Șelimbăr cu Dinamo București.
Unul dintre suporteri ne-a sesizat de accesul dificil pe stadion prin intermediul aplicației TS APP (link download). „Este a doua oară la rând când accesul în stadion se face extrem de greu. Atât la meciul lui Hermanstadt cu UTA Arad cât și la meciul Șelimbăr cu Dinamo, au fost cozi interminabile în special la tribuna a 2-a, sectorul C2, unde accesul se face printr-o singură poartă cu 2 turnicheți, din care doar unul funcționa. Celelalte două sectoare au două porți și se mișcau treburile mai bine. Am stat la coadă mai bine de jumătate de oră și am reușit să intru cu 1 min. înainte de începerea meciului, dar după mine mai erau încă o grămadă de oameni care așteptau și care au început să facă zgomot văzând cât de greu se mișcau treburile”, spune fanul sibian.
Meciul s-a disputat sâmbătă iar aglomerația în zona stadionului a fost sporită și de faptul că la ora disputării meciului parcarea Sălii Transilvania era ocupată aproape în întregime de Piața Țărănească, aflată în desfășurare. „Situația la ora meciului a fost foarte complicată, faptul că în același timp se desfășura și Piața Țărănească iar parcarea de la Sala Transilvania a fost ocupată în totalitate a îngreunat accesul la stadion. Era o întreagă nebunie acolo. Noi am și făcut anunțuri înainte, special pentru a evita această situație, am chemat lumea cu o oră jumătate înainte, am deschis accesul publicului cu două ore înainte de meci pentru a evita această situație”, spune Cornel Stănilă, directorul clubului din Șelimbăr.
„Precizez că oamenii au fost foarte civilizați și au așteptat la coada aia lungă până când unul din organizatori a deschis o poartă, ca să intre câteva persoane și atunci toată coada s-a destrămat formându-se o îngrămădeală, iar acel organizator nu a mai permis accesul prin acea poartă, ceea ce a înfuriat mulțimea. Problemele astea trebuie rezolvate altfel mulți suporteri nu vor mai veni la stadion”, mai spune bărbatul care a reclamat problemele de acces pe Municipal.
Și la meciul dintre FC Hermannstadt și UTA au fost mici ambuteiaje create la porțile de acces. Fără să existe vreo problemă tehnică, cum a fost în cazul partidei dintre CSC Șelimbăr și Dinamo, la meciul cu UTA o mare parte din suporteri au venit la stadion cu prea puțin timp înaintea începerii partidei.
„Micile probleme de acces la meciul cu UTA s-au datorat faptului că o parte dintre suporteri au venit foarte târziu la stadion și este greu să faci un acces în condițiile în care vin foarte mulți oameni într-o foarte scurtă perioadă de timp. Ne pare rău pentru inconvenient și recomandăm suporterilor să vină din timp la stadion la meciurile următoare pentru a susține echipa”, transmit reprezentanții FC Hermannstadt.
Următorul meci ce se va disputa pe Stadionul Municipal va fi între FC Hermannstadt și FCU Craiova, un meci vital pentru ambele echipe. Partida se va desfășura duminică, de la ora 21:00.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: acces stadionul municipal , știri din sport Sibiu , csc șelimbăr , FC Hermannstadt , fotbal , Liga a II-a
Vizualizari: 2720
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Sapgari
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Ilie