Duminică,
14.09.2025
Parțial Noros
Acum
21°C

Ministerul Educaţiei: Vacanţa de primăvară din anul 2024 va include perioada Sărbătorilor Pascale

Ministerul Educaţiei: Vacanţa de primăvară din anul 2024 va include perioada Sărbătorilor Pascale

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024, care prevede că vacanţa de primăvară din anul 2024 va include perioada Sărbătorilor Pascale.

"Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024. A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanţa de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale", informează Ministerul Educaţiei, pe pagina de Facebook.

Ordinul prevede că anul şcolar va avea o durată a cursurilor de 36 de săptămâni. Anul şcolar 2023-2024 va începe pe 11 septembrie şi se va încheia 21 iunie 2024, scrie Agerpres.

Săptămâna de vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, este cuprinsă în perioada 12 februarie - 3 martie 2024.

Programul naţional "Şcoala altfel" şi a Programul "Săptămâna Verde" se va desfăşura în perioada 11 septembrie 2023 - 26 aprilie 2024.

Cele două programe se vor desfăşura în intervale de cursuri diferite.

"Ordinul va fi disponibil, în formă integrală, pe site-ul Ministerului Educaţiei, după publicarea în Monitorul Oficial", afirmă sursa citată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Munteanu

Acum 2 ani

Eu inteleg ca ministru e pus politic, dupa cat cotizeaza la partid sau daca este printre peferatii presedintelui... Dar consiilierii din minister, sefii deservicii, cum ar fi spre ex. Corina Marin, ce pazesc de nu pot implementa o lege a invatamantului mai de doamne ajuta!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus