Clubul Rotary Sibiu aleargă în acest an la Maratonul Internațional pentru un proiect ce are drept scop retehnologizarea completă a atelierului de panificație-patiserie a Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu.
Finanțarea totală a proiectului propus de Rotary Club este de 144.000 euro din resurse proprii, atragerea sponsorilor, încheierea de parteneriate, participarea la evenimente organizate în comunitate, dar și din alte surse atrase. Din totalul banilor, membrii clubului vor încerca să strângă 50.000 de lei prin proiectul „Alerg cu dedicație pentru educație” cu care s-au înscris anul acesta la Maratonul Internațional Sibiu.
„Este un proiect Rotary Club Sibiu, ne-am propus anul acesta să retehnologizăm fabrica de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară. Acolo este o fabrică în care se fac produse de panificație, fabrica respectivă are o aparatură foarte veche, unele obiecte fiind vechi de peste 50 de ani. Noi încercăm pe parcursul acestui an să strângem o sumă de bani astfel încât să putem schimba aceste aparate. Costul investiției este de aproape 150.000 de euro, încercăm prin maraton să reușim să strângem 50.000 de lei, iar restul banilor îi vom strânge prin proiecte și alături de partenerii noștri. Anul acesta ne-am propus să investim în educație și ne-am îndreptat și spre învățământul dual”, a declarat pentru Turnul Sfatului Mihai Dăncilă, președintele clubului Rotary Sibiu.
Dacă doriți să vă înscrieți la Maratonul Internațional Sibiu ca alergători sau doar să faceți o donație pentru această cauză sau oricare dintre cele 48 cauze selectate anul acesta, puteți să intrați pe site-ul oficial al evenimentului AICI.
Despre Clubul Rotary Sibiu
Clubul Rotary Sibiu este fondat în 1994 de către Prof. Dr. Paul Philippi, iar în prezent are 46 de membri, peste 100 proiecte de la înființare. Ariile de interes ale clubului sunt: sistemul educațional, sprijinirea persoanelor cu dizabilități și nevoi speciale, centrele cu cerințe educaționale speciale, sănătatea și cultura.
Sursă foto: Maratonul Internațional Sibiu
Citește și:
Proiectele Maratonului: Sus Inima aleargă pentru a oferi mese calde bolnavilor de cancer
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2249
Ultimele comentarii
Acum 17 minute
Cartea ne face bine..
Acum 25 minute
Gelu
Acum 36 minute
Punk
Acum 1 oră
Cornel Sibianul
Acum 1 oră
Oligofrenul