Consiliul Județean Sibiu a dat publicității lista proiectelor selecționate pentru a primi finanțare, în domeniile cultural și comunitar. Pentru o parte din proiecte, deși au întrunit punctajul necesar, nu au mai fost fonduri.
1,3 milioane de lei a fost bugetul alocat de CJ Sibiu pentru Agenda culturală și comunitară a județului și 118 este numărul proiectelor care au întrunit punctajul minim (70 de puncte) de selecție.
Banii au fost împărțiți în patru: pentru proiectele culturale private, pentru cele gestionate de instituții publice, pentru proiecte comunitare private și, respectiv, proiecte comunitare ale autorităților publice.
Cele mai mari sume – 400.000 de lei – au fost alocate proiectelor comunitare gestionate de operatori privați – 23 la număr. 24.000 de lei este cea mai mare sumă alocată în cadrul acestei secțiuni, beneficiari fiind cei de la Asociația ”Speranță și zâmbet” din Cisnădie, pentru a noua ediție a proiectului denumit ”În natură ne mișcăm, sănătate câștigăm”. De cealaltă parte, cea mai mică finanțare alocată a fost de 10.000 de lei, pentru ”Foodie Street Food Cuisine”, organizat de asociația Sibiul de Odinioară.
300.000 de lei este valoarea totală a finanțărilor împărțite pentru instituțiile publice care au depus proiecte comunitare, 14 fiind selectate spre finanțare. Cele mai mari sume – câte 25.000 de lei – au fost alocate pentru administrațiile locale din Valea Viilor, Rășinari, Agnita, Racovița, Bazna și Șura Mare, pentru organizarea de diferite festivaluri, în principal.
23 de proiecte culturale au rămas fără finanțare
350.000 de lei este valoarea totală a fondurilor alocate pentru susținerea proiectelor culturale inițiate de actori privați. Din cele 46 de proiecte declarate eligibile, 15 au rămas fără finanțare. ”Classics for Pleasure” ori Salonul internațional de Artă Fotografică se numără printre acestea.
Cea mai mare sumă a fost alocată Festivalului Hârtibăcenilor – 16.000 de lei, organizată de ADI Valea Hârtibaciului. Cea mai mică sumă – 7.000 de lei – pentru ”Lada de zestre”, a celor de la asociația Social Management.
În fine, din zona organizatorilor publici de evenimente, fără finanțare din cei 250.000 de lei alocați au rămas opt proiecte, din Sibiu, Cârța, Alțâna și Iacobeni.
Cea mai mare sumă – 30.000 de lei – merge către Festivalul de Teatru, iar cea mai mică – de câte 8.000 de lei – către diferite primării care au propus diferite festivaluri, în special.
Vezi mai jos lista completă a proiectelor selectate și finanțările alocate fiecăruia
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cultura banii toti impartit pr , cultura 2023 , proiecte finantare cj sibiu , agenda comunitara judet sibiu , agenda culturala judet sibiu
Vizualizari: 1604
Ultimele comentarii
Acum 54 minute
Ion
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Jean
Acum 1 oră
Ion
Acum 1 oră
Hay Pleaca