Cu toate că – anul trecut, spre exemplu – un sfert din sesizările formulate de către sibieni au indicat transporturi ilegale de lemne, autoritățile au reușit, pe parcursul a zece ani, să dovedească că, de fapt, nu s-a furat mai nimic.
813.406 mc de material lemnos a fost transportat legal din pădurile județului Sibiu, conform datelor centralizate prin intermediul Sistemului integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL 2.0).
Pentru a crea o imagine a dimensiunii exploatărilor, cei peste 800.000 de mc de lemn tăiat anul trecut ar încăpea în aproximativ 32.500 de camioane (asta în condițiile în care am alocat o medie ”generoasă” de 25 de mc drept capacitate pentru fiecare camion).
Aceste cantități de lemne transportate pe drumurile județului au atras și atenția localnicilor: un sfert din sesizările lor s-au dovedit a face referire la furturi de lemne. ”În cursul anului 2022, la nivelul județului Sibiu, prin SNUA 112 au fost efectuate un număr de 106 apeluri, din care 79 au fost confirmate ca transporturi legale, 26 de apeluri confirmate ca transporturi ilegale și un apel pentru care apelantul nu a putut comunica numărul auto”, se arată într-un răspuns al lui Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, transmis ca urmare a solicitării formulate de către Gheorghe Cătană, senator AUR de Sibiu.
Constatările
Cu toate că un sfert din sesizări fac referire la transporturi ilegale, în cele din urmă autoritățile forestiere nu reușesc să dovedească furturi pe măsură. Conform aceluiași răspuns transmis de către ministrului Pădurilor, cantitatea de lemn furat ”constatată” în ultimii zece ani în județul Sibiu este de 5.575 de mc. Adică nici 0,7% din cantitatea de lemn exploatată legal în decursul unui an.
”În perioada 2014 – 2023, personalul silvic din cadrul Gărzii Forestiere Brașov, Direcția Silvică Sibiu, prin ocoalele silvice din subordine și ocoalele silvice de regim situate pe raza județului Sibiu au constatat un volum de material lemnos transportat ilegal de 5.575 de m și au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 1.868.450 de lei. Conform evidențelor Gărzii Forestiere Brașov, în perioada 2014 – 2023, agenții economici din județul Sibiu care au primit cele mai multe amenzi contravenționale sunt Nival Com SRL, Pinu Import Export SRL, Horbnach Centrala SRL, Holz Impex SRL, Forest Montan 2003 SRL, Doboș SRL și Anto-Val Forest SRL”, se mai arată în răspunsul transmis de Barna senatorului Cătană.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: firme amendate sibiu , sumal sibiu , sfert sesizari furturi camioan , furt lemne , furt lemne sibiu
Vizualizari: 4219
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
DanyM23
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Gigi
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Luca