Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (the Greens/EFA) se află săptămâna aceasta într-o delegație în pădurile din România, organizată de Comisia pentru Petiții a Parlamentului European. Împreună cu alți 7 eurodeputați, Nicu Ștefănuță, singurul membru al Comisiei pentru Păduri din delegație, va vizita pădurile din Făgăraș, Covasna și Suceava. Scopul misiunii este acela de a arăta impactul defrisărilor ilegale din România și a găsi soluții pentru oprirea acestora.
„Oficial, ministerele raportează ceva la Bruxelles, iar neoficial oamenii din societatea civilă și activiștii de mediu ne spun că situația e mult mai gravă. De aceea, mergem pe teren să vadă și colegii europeni cu ochii lor care e situația reală a pădurilor din România”, declară europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță.
Datele recente sunt îngrijorătoare. Conform estimărilor oficiale, în fiecare an se taie 19 milioane de metri cubi de lemn din pădure. Dar, după cercetările Institutului Național de Cercetare în Silvicultură din 2018, se pare că de fapt se taie 38 de milioane de metri cubi de lemn anual din pădurile din România.
Misiunea Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European își propune:
• să înțeleagă motivele persistenței fenomenului defrișărilor ilegale și să discute despre proveniența lemnului tăiat și folosit, si cum se depisteaza eventualele tăieri ilegale;
• să analizeze situația legislației privind protejarea pădurilor, precum și măsurile luate de autorități pentru a rezolva problemele legate de procedurile de infringement deschise de Comisia Europeană;
• să analizeze coexistența dintre oameni și ursul brun. România găzduiește cea mai mare populație de urși brun din Europa, iar acesta a devenit un subiect dezbătut intens atât în Parlamentul European, cât și în țară.
Delegația Parlamentului European este formată din europarlamentarii Nicu Ștefănuță, Vlad Gheorghe, Cristian Terheș, Lorant Vincze, Yana Toom, Alexander Bernhuber, Maite Pagazaurtundua și Andrey Slabakov.
Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 877
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
PETRICA
Acum 3 ore
Sibiu.adrian