Vremea va fi relativ caldă pentru această perioadă și ușor instabilă după-amiaza în zonele de munte, transmite meteorologul Halada Szilard, de la Centrul Meteorologic Transilvania Sud.
Sâmbătă
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după orele amiezii, când pe arii restrânse mai ales în zonele de munte se vor semnala averse de ploaie însoțite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare, mai ales asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 24 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade.
În municipiul Sibiu vor fi 22 de grade, la Dumbrăveni, 24 și 15 grade la Păltiniș.
În data de 19.05.2023, la ora 09, stratul de zăpadă măsura 142 cm la Bâlea-Lac.
Duminică
Vremea va fi apropiată de normalul termic și temporar instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după orele amiezii. Local se vor semnala averse de ploaie, însoțite izolat de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de precipitații pot depăși 15 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 22 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade. Izolat, dimineața, vor fi condiții de ceață.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1244
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibianul vesel
Acum 3 ore
Unsibian
Acum 4 ore
PUTEREA
Acum 4 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 5 ore
Sibian