Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (ULBS) se clasează pe locul 4 la nivel naţional, în clasamentului Times Higher Education Impact Ranking 2023, şi locul 2 în România privind evaluarea obiectivului "Educatie de calitate", anunță instituția într-un comunicat de presă.
La nivel global, evaluarea pe ansamblu a situat ULBS în primele 401-600 universităţi din lume în ceea ce priveşte implicarea în activităţi specifice dezvoltării durabile şi pe locul 55 în clasamentul care analizează "Obiectivul 4 - Educaţie de calitate", se precizează în comunicat.
Citește și:
ULBS, pe locul 14 în clasamentul universităților după numărul de angajați. Are puțin peste 1500
Criteriile de evaluare ale clasamentului Times Higher Education Impact Ranking 2023 vizează 17 obiective de dezvoltare durabilă incluse în Agenda 2030 a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi calibrează indicatori care integrează evaluările a patru domenii importante: cercetare, administraţie, comunicare, activitate didactică. Aflat la cea de-a cincea ediţie, clasamentul Times Higher Education Impact Ranking 2023 include 1591 de universităţi din 112 ţări.
”Suntem onoraţi să vedem numele universităţii noastre atât de sus în clasamentul naţional, alături de alte instituţii prestigioase. Iată că determinarea de a urma drumul cercetării făcute la nivel de excelenţă şi includerea în activitatea didactică a unor criterii riguroase de evaluare academică consolidează relevanţa prezenţei noastre în parteneriate de reputaţie pentru învăţământul superior, precum Consorţiul Universitaria şi Alianţa FORTHEM"”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.
Citește și:
Conform ranking-ului menţionat, universităţile membre ale Consorţiului Universitaria s-au situat astfel: în intervalul 201-300 Universitatea din Bucureşti, urmată în intervalul 401-600 de Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj -Napoca, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu.
Şi în următoarele intervale regăsim universităţi membre ale Consorţiului, Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, în intervalul 801-1000 şi Universitatea 'Dunărea de Jos" din Galaţi, în clasamentul 1000+.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Times Higher Education Impact , rector , Sibiu , Sorin Radu , ulbs , clasament , universitate
Vizualizari: 4808
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Bambolero
Acum 11 ore
@Dan
Acum 11 ore
Aci Duțu
Acum 11 ore
Emil