Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță concluziile unor controale desfășurate în week-end pe râul Olt, alături de numeroase alte instituții și organizații.
Important de precizat că acesta a fost primul week-end în care pescuitul a fost legal permis după ridicarea restricțiilor impuse de prohibiție, prin urmare numărul pescarilor ieșiți la malul apei a fost unul ridicat.
La acțiunea din data de 10 iunie, polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier si Piscicol din cadrul I.P.J. Sibiu, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Sibiu și reprezentanți ANPA, au desfășurat o amplă acțiune pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal, pe râul Olt, în zona localităților Racovița și Săcădate. Zona este una favorită în rândul pescarilor sibieni.
”Acțiunea s-a axat pe verificarea respectării normelor legale cu privire la deținerea de către pescari a permiselor de pescuit, numărul de lansete folosite la pescuit, pescuitul la o distanță mai mare de 500 de metri în aval de baraje și de pilonii aflați în albiile râurilor etc”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.
Pentru neregulile constatate, cum ar fi pescuitul fără a deține permis, nerespectarea obligațiilor privind deținătorii permisului, polițiștii sibieni au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.800 de lei, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu, Romeo Stoicescu, salută implicarea autorităților și este de părere că astfel de acțiuni ar trebui organizate cât mai des, scopul final fiind acela de a proteja mediul înconjurător și de a oferi pescarilor de bună credință posibilitatea de prinde pește în condiții decente.
”Au fost sancționați pescarii care nu respectă regulile generale, în sensul că pescuiesc în zonele interzise, folosesc mai multe undițe decât permite regulamentul sau rețin pești sub limită. Cu această ocazie aș dori să atrag atenția asupra celor prinși cu instrumente de tip ”parașută”, care parcă s-au înmulțit anul acesta: Ceea ce fac ei este considerat braconaj, nu diferă cu nimic de cei care folosesc plasele ilegale. Din punctul de vedere al asociației, astfel de controale ar trebui să aibă loc cât mai des, astfel încât să avem ape curate și pescari mulțumiți”, a precizat Romeo Stoicescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sibiu , politia , controale , ajvps , pescuit , stiri sibiu
Vizualizari: 2150
Ultimele comentarii
Acum 29 minute
Unsibian
Acum 43 minute
Vrem petarde, pocnitori și pac pac
Acum 43 minute
Aia e
Acum 47 minute
Tony B
Acum 1 oră
Mai vrem o mare unire