Marţi,
17.09.2024
Parțial Noros
Acum
16°C

Poliția, sesizată despre o parcare neregulamentară a propriilor angajați: „nu se poate identifica numărul de înmatriculare și nici locul unde a fost parcată”

Poliția, sesizată despre o parcare neregulamentară a propriilor angajați: „nu se poate identifica numărul de înmatriculare și nici locul unde a fost parcată”

„Am primit un răspuns cel puțin comic”, arată Cătălin Lazăr înspre adresa prin care polițiștii sibieni spun că nu-și pot sancționa un coleg care a parcat autospeciala pe un trotuar din cauză că nu recunosc zona. Conducerea IPJ Sibiu a dispus reluarea cercetărilor.

O autospecială a Poliției sibiene a fost fotografiată în timp ce era parcată pe trotuarul străzii Avram Iancu, în fața sediului Poliției animalelor, de către Cătălin Lazăr. Fotografia a fost atașată unei sesizări, transmisă Primăriei prin intermediul Sibiu City App, pentru a fi luate măsurile contravenționale care se impun.

Sesizarea a fost transmisă de Poliția locală Sibiu către Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, iar după șase zile, Cătălin Lazăr a primit drept răspuns o adresă din partea Biroului rutier din cadrul Poliției municipiului Sibiu. „Vă comunicăm faptul că în adresa declinată de Poliția locală Sibiu către Biroul Rutier Sibiu nu se poate identifica numărul de înmatriculare al acesteia și nici locul unde aceasta a fost parcată”, se arată în răspunsul semnat de către conducerea Poliției municipiului Sibiu – comisarul șef de Poliție Sebastian Veștemeanu și de către conducerea Biroului rutier – comisarul de poliție Ciprian Paroș

În răspuns se mai face referire la o prevedere din Codul Rutier (articolul 61, alineat 2), potrivit căreia „conducătorii autovehiculelor aflați în acțiuni de intervenție sau misiuni care au caracter de urgență, pot încălca regulile de circulație, cu excepția celor care reglementează trecerea la nivel cu calea ferată”. ”Astfel lucrarea dumneavoastră a fost clasată. Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate pentru rezolvarea legală a problemelor dumneavoastră”, se încheie adresa primită de sibianul care a formulat sesizarea.

Precum lumina zilei

„Am primit un răspuns cel puțin comic”, este comentariul pe care Cătălin Lazăr l-a făcut ca urmare a răspunsului primit. Prin intermediul modulului de sesizări al aplicației Turnul Sfatului, el a trimis o copie a răspunsului, dar și fotografia realizată la finele lunii mai, fotografie în care se vede cât se poate de clar atât numărul de înmatriculare al autospecialei, cât și faptul că este vorba de secția de poliție de pe strada Avram Iancu (vezi foto principală). Stradă unde Poliția are rezervate locuri de parcare, locuri care – foarte des – sunt ocupate însă de alte autoturisme.

Răspunsul primit de Cătălin Lazăr

„Aspecte neconforme”

Răspunsul primit de către sibianul care a formulat sesizarea și fotografia care a stat la baza acesteia au fost trimise de către Turnul Sfatului conducerii IPJ Sibiu. „În urma verificărilor efectuate pentru stabilirea situației de fapt privind petiția din 30.05.2023, am constatat anumite deficiențe procedurale și am luat măsurile legale în consecință, în cadrul intern al instituției, pentru evitarea unor situații similare viitoare. (...) În semn de totală transparență și obiectivitate (...) vom relua întreaga verificare și soluționare a petiției din data de 30.05.2023”, se arată în răspunsul semnat de chestorul de poliție Tiberiu Ivancea,  inspectorul șef al IPJ Sibiu.

Cum s-a ajuns la explicația inițială potrivit căreia din fotografie nu se pot identifica nici numărul de înmatriculare și nici strada nu a fost lămurit în răspunsul oficial. Potrivit informațiilor culese de Turnul Sfatului, a fost vorba de graba unui lucrător din Poliție, care a tipărit sesizarea așa cum a fost recepționată (cu fotografia într-un „thumbnail”, adică la mici dimensiuni) și a transmis-o în atenția conducerii fără a tipări separat și imaginea cu autospeciala Poliției. 

Contextul mai larg

Răspunsul este mult mai amplu și, printre altele, încurajează cetățenii Sibiului să continue semnalarea aspectelor neconforme, sesizări care să ajute astfel conducerea IPJ Sibiu „să aplice metodele de corecție necesare”.

Răspunsul transmis de către conducerea IPJ Sibiu

Totodată, reprezentanții IPJ Sibiu fac referire și la faptul că este și de datoria sibienilor să respecte marcajele care semnalează că unele locuri de parcare sunt rezervate instituțiilor cu atribuții în situații de urgență, fapt care nu este mai deloc respectat în centrul Sibiului. „Acest tip de comunicare pe care dumneavoastră o utilizați este benefic tuturor partenerilor sociali din cadrul comunității sibiene și poate fi temeiul unor materiale de presă prin care dumneavoastră să promovați comunicarea onestă și deschisă între cetățeni și instituții publice – nevoie de bază a sănătății civice pe care ne-o dorim cu toții, inclusiv prin abordarea temei: informarea și conștientizarea tuturor participanților la trafic cu privire la necesitatea respectării locurilor de parcare atribuite autovehiculelor care desfășoară misiuni de urgență în sprijinul cetățeanului: poliție, jandarmerie, poliție locală, ambulanță etc”, se mai arată în răspunsul conducerii IPJ Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Sibian

Acum 1 an

Nu zau! Pai atunci sa apeleze la cetateni sa le dea detalii! Dar de masinile de politie parcate pe trotuarul ( singurul trotuar) din straduta care da din Vasile Milea chiar in sediul Politiei Rutiere, nici de acelea nu stiu!
Raspunde

Lucka

Acum 1 an

Dar autoturismele parcate ilegal in zona hasurata din FATA sediului Politiei Sibiu ?! Sefii Politiei vad pe geam ,cum acolo sunt zilnic parcate autoturisme si nu fac nimic ... Pista de biciclete de pe Stefan cel Mare este blocata cu masini cu insemne ale sindicatului politistilor ... ce sa mai discutam ...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Rares

Acum 1 an

Din curiozitate, sibienii sau locuitorii acestui oras minunat, chiar nu își pot găsi alta ocupație in afara de a verifica unde își parchează masina organele de Poliție? Jenant, penibil și sub orice critica!!! Vedeți va de ale voastre sau nu aveți propria viața!?!
Raspunde

Un sibian vero

Acum 1 an

Gaborii au dreptate....ca sa sti reusesti sa identifici masina trebuie prima data sa sti sa citesti(eventual si sa cunosti cifrele) ceea ce e f dificil la unii dintre ei!!nu pot sau atata pot!! Si in al doilea rand sa iti folosesti creierul ala ca sa nu emiti imbecilitati de scuze ci mai bine sa il folosesti pt identificarea strazii unde a fost savarsita infractiunea si sa aplici legea!!!
Raspunde

Bubi Seven

Acum 1 an

Este veche poza, din luna MAI si probabil a prescris !

Raspunde

Dan

Acum 1 an

Cel care a dat acest raspuns e platit de la buget si nu s-a sesizat nimeni ca trebuie demis? Adica asfel de incompetenti platim din impozite?

Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

Nu mi-e clar ceva: de ce a trimis Politia Locala o sesizare de genul acesta la IPJ? Cumva au constatat ca nu sunt ''apti'' sa amendeze parcarea pe trotuar ?Dan are doar partial dreptate:ar trebui demisi mai multi si trimisi la munca.
Raspunde

Ion

Acum 1 an

" Comici vestiți" sunt și la poliție .
Raspunde

Paul

Acum 1 an

@ Rares. Tu pe lângă că ești (prost) informat mai și semnalizezi. Sau ai impresia că dacă ești milițian ești imun la regulile de circulație?! Reguli care, de altfel, sunt valabile pentru toți cetățenii, inclusiv aia îmbrăcați în haina statului...mai pe înțelesul tău! Hai sictir!
Raspunde

Avram Iancu

Acum 1 an

Masina este in fata sediului de politie de pe strada Avram Iancu. Foarte tari politistii care nu isi recunosc colegii din poza si nici usa unuia dintre sediile lor si noi vrem sa recunosaca hotii din filmari….

Raspunde

Raul

Acum 1 an

Sa nu mai surprinda pe nimeni cum de oamenii de calitate pleaca peste hotare… Raman doar frustratii care vaneaza de dimineata pana seara unde isi parcheaza masina autoritatile! In ce tara traim!!!
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Cum adica unde isi parcheaza autoritatile masinile? Scrie undeva in lege ca autoritatile pot parca unde vor?eu stiu ca nu. Cu atat mai mult ca trebuie sa fie un exemplu. Eu din poza vad doi care stau relaxati si masina autoritatii care iti impune tie sa nu parchezi pe trotuar troneaza chiar in mijlocul lui. Atunci cum pot cei doi indivizi sa amendeze cetatenii pentru o contraventie pe care ei tocmai au comis-o. Daca vrei ca cetatetii sa te respecte atunci respecta legea care este pentru toti. Ps: oamenii de calitate pleaca din tara tocmai din cauza celor ca tine care considera un afront faptul ca se ia atitudine impotriva unor astfel de situatii. Faptul ca iei atitutidine fata de astfel de situatii nu inseamna ca esti frustat, ci doar un bun cetatean. A! Si inca ceva: intr-o tara unde pleaca oamenii de calitate, asa cum spui, cei doi isi cautau de mult un alt loc de munca. Ia du-te si tu sa vezi cum e si lasa-i pe frustati sa traiasca aici! Atunci tara asta ar fi mai plina de oameni cu bun simt!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus