Joi,
19.09.2024
Innorat
Acum
15°C

Nicu Ștefănuță: PNL și PMP au votat împotriva refacerii naturii!

Nicu Ștefănuță: PNL și PMP au votat împotriva refacerii naturii!

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) transmite că astăzi, în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI) amendamentul care respinge propunerea de lege cu privire la restaurarea naturii (Nature Restoration Law) a Comisiei Europene a fost respins cu 44 voturi pentru și 44 împotrivă. Votul amendamentelor depuse de deputații europeni a continuat 3 ore, însă din cauza depășirii timpului alocat, votul a fost suspendat pană pe 27 iunie.

Inițiativa se confruntă cu opoziția grupurilor politice conservatoare: PPE, ECR, ID și a câtorva membri ai grupului liberal Renew Europe. Europarlamentarii români din grupul PPE, Marian-Jean Marinescu (PNL) și Traian Băsescu (PMP) au fost printre cei care au votat pentru respingerea legislației Uniunii Europene care vizează inversarea procesului de pierdere a biodiversității, numită Regulamentul privind Restaurarea Naturii.

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, membru al grupului Verzilor din Parlamentul European, grup care a susținut în integralitate legislația, spune: “Din păcate, textul a fost slăbit prin amendamentele deputaților din grupurile conservatoare. Votând împotriva acestui regulament, PNL și PMP votează practic împotriva spațiilor verzi din orașe, împotriva ecosistemelor sănătoase care oferă apă potabilă, sol fertil, aer curat și polenizatori activi. Așteptăm votul final de pe 27 iunie și sper ca la votul din plenară să reușim să îndreptăm această decizie. Pierderea biodiversității și schimbările climatice sunt printre cele mai mari amenințări pentru viitorul nostru și este important să luăm măsuri pentru a gestiona aceste crize. Acest regulament este o opțiune legislativă responsabilă atunci când vedem că în Europa 81% din habitatele protejate la nivelul UE se află într-o stare precară. Este dezamăgitor să vezi că amendamentele pentru finanțare sau creșterea spațiilor verzi din orașe nu au fost susținute”.

Regulamentul privind Restaurarea Naturii are ca obiectiv refacerea a cel puțin 20% din zonele terestre și maritime degradate ale UE până în 2030 și a tuturor zonelor considerate a avea nevoie de restaurare până în 2050. Un amendament adoptat azi schimbă obiectivul pentru restaurarea a cel puțin 10% din zonele degradate până în 2035.

Alte obiective importante menționate în propunerea legislativă a Comisiei Europene vizează inversarea declinului albinelor, al fluturilor, al bondarilor și al altor populații de polenizatori până în 2030 și nicio pierdere netă de spații verzi urbane până în 2030, precum și o creștere cu 3% a suprafeței totale acoperite de spații verzi urbane până în 2040, urmată de o creștere de 5% până în 2050.

În Consiliu, țările UE urmează să decidă, de asemenea, poziția lor comună cu privire la acest dosar, iar președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene își propune să ajungă la o poziție comună la următoarea reuniune a Miniștrilor Mediului de la Bruxelles, din 20 iunie. România a anunțat, prin Ministerul Mediului, că susține legislația.

Trebuie să vedem refacerea naturii ca pe o investiție, nu ca pe o povară. Iar costul inacțiunii trebuie luat în calcul având în vedere costul economic extrem de ridicat al degradării naturii: degradarea solului în UE comportă, de exemplu, costuri de peste 50 de miliarde EUR pe an. În schimb, fiecare euro cheltuit pentru refacerea naturii oferă un randament al investițiilor cuprins între 8 EUR și 38 EUR, în funcție de ecosistem, care rezultă din beneficiile aduse de numeroasele servicii oferite de ecosistemele sănătoase“, a mai adăugat europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

 

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Claudiu

Acum 1 an

Domnule Bogdănel, dacă nu e cu supărare, cam la cat se ridica veniturile dumneavoastră din apartamentul pe care îl închiriați in Bruxelles , de exemplu, pe ultimii 2 ani? Observați, vă rog, nici măcar nu v-am întrebat de retribuția lunară, legală, de europarlamentar. Dacă vom avea și un răspuns, ne va fi mult mai ușor să înțelegem cam de la ce nivel de lejeritate financiară incepe să îți pese de bondari, fluturi și albine Concret, cam de la câți bani in plus incepe plictiseala.

Raspunde

Stefanuta - fatarnicia ca stare de spirit!

Acum 1 an

Capusa politica Stefanuta, minte precum "Pravda"...pai bai jucator de bambilici, tu te plangi de asa ceva? Pai bai "natura moarta", ia spune tu cum ai votat impotriva unui amendament care să mărească subvențiile fermierilor români. Pentru a intra la vot, acest amendament ar fi trebuit să fie semnat de cel puțin 71 de europarlamentari. Din delegația României în Parlamentul European, tu, impreuna cu prietenii tai de la USR de care ziceai ca te-ai dezis, ai fost unul dintre cei ce nu l-au semnat. Cu siguranta nu mai poti tu de agricultorii si fermierii Romani pentru ca ei nu au nevoie de subventii pentru agricultura nu-i asa mai Stefanuta?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus