Polițiștii medieșeni anunță confiscarea a peste 21 de mc de lemn, aflate într-un camion pe care l-au confiscat, de asemenea, până la finalizarea cercetărilor.
Acțiunea de control a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă (ora 00:30), în apropiere de orașul Dumbrăveni, unde a fost oprit un camion condus de un covăsnean, în vârstă de 44 de ani.
„Întrucât semiremorca era încărcată cu material lemnos, iar din primele verificări au rezultat neconcordanțe în documentele de transport al materialului lemnos, la fața locului s-au deplasat și polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Sibiu. În urma investigațiilor efectuate de către polițiști a rezultat că materialul lemnos a fost încărcat în altă locație decât cea înscrisă pe avizul de însoțire și specificată în aplicația SUMAL, condiții în care cei 21,26 mc de material lemnos transportați sunt considerați fără proveniență legală”, descriu polițiștii, într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.
Poliția Mediaș a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „transport cu orice mijloace a materialelor lemnoase în volum de peste zece metri cubi fără a deține documente de proveniență”, sub coordonarea procurorilor din Mediaș. „Materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă. De asemenea, ansamblul rutier a fost confiscat până la finalizarea cercetărilor”, mai transmit polițiștii.
Sursa foto: IPJ Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: camion confiscat furt lemne , control miezul noptii confisca , Poliția Mediaș , lemne furate , Oraşul Dumbrăveni
Vizualizari: 2127
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Mariana Deacu
Acum 2 ore
BittDanman
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul