Miercuri,
04.12.2024
Innorat
Acum
2°C

Podul pe DN 7 din Tălmaciu este atât de degradat încât expertiza arată că nu mai poate fi reparat, ci trebuie construit unul nou

Podul pe DN 7 din Tălmaciu este atât de degradat încât expertiza arată că nu mai poate fi reparat, ci trebuie construit unul nou

Un document al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere arată că podul pe Drumul Național 7 din centrul localității Tălmaciu este atât de degradat încât trebuie construit unul nou.

Podul în cauză se află chiar în centrul orașului Tălmaciu și a mai fost în atenția specialiștilor CNAIR în trecut. Recent CNAIR a solicitat prin Direcția Regională de Drumuri Brașov o expertiză tehnică aprofundată, concluzia principală fiind că starea lui este nesatisfăcătoare și că soluția recomandată este construirea unui pod nou, în același loc, după demolarea celui existent.

”Podul a fost expertizat în anul 2022 de către dr. ing. Broșteanu Teodor, în conformitate cu "Instrucțiuni tehnice pentru stabilirea stării tehnice a unui pod" – Indicativ AND 522– 2006, podul a cumulat un punctaj total de 32 de puncte și se încadrează în Clasa stării tehnice IV - STARE TEHNICĂ NESATISFĂCĂTOARE (elementele constructive prezintă degradări vizibile pe zone întinse cu tendinţa de afectare a capacităţii portante) se recomandă măsuri ce constau în reparații, reabilitări sau înlocuirea unor elemente.

Soluția recomandată de către expertiza tehnică este cea de EXECUȚIA UNUI POD NOU PE ACELASI AMPLASAMENT”, se arată într-un document depus de Compania de Drumuri la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, în vederea obținerii avizelor incipiente necesare demarării proiectelor.

În acest moment se lucrează la obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, astfel că durata lucrărilor sau valoarea investiției încă nu sunt cunoscute.

”Valoarea finală a investiției nu a fost definitivată, având în vedere că acest obiectiv de investiții este în stare inițială de proiectare”, se precizează în documentul citat.

Cât privește eventualele probleme de trafic cauzate pe perioada lucrărilor, specialiștii CNAIR informează că va fi creată o rută alternativă, astfel încât mașinile să poată ocoli șantierul.

”Pe amplasamentul podului care va fi demolat, se va executa podul nou.

Pentru execuția podului nou, este necesara execuția unei variante alternative de circulație, pentru asigurarea continuității drumului pe parcursul perioadei de execuție a lucrărilor proiectate. Aceasta varianta va fi executata imediat în zona amplasamentului studiat, iar după finalizarea execuției podului, varianta va fi dezafectată, iar terenul adus la starea inițială.

În cazul în care situația din amplasament nu permite execuția unei variante provizorii de circulație, traficul rutier va fi deviat pe rute alternative, semnalizate prin indicatoare rutiere”, se mai menționează în documentul depus de CNAIR la Agenția de Mediu Sibiu.

Sursa foto: Memoriu de prezentare CNAIR

Citește și:

Efectul autostrăzii: ”Traficul a scăzut cu peste 50%” estimează primarul. Cresc și investițiile

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 9331

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un sibian

Acum 1 an

primar "adevarat" in Talmaciu!!!
Raspunde

Kokos

Acum 1 an

Ce treaba are primarul din Talmaciu cu podul , chiar nu-mi dau seama. Podul e pe DN7(drum national 7) si tine de CNAIR , scrie clar in articol . Culmea e ca multi sunt de acord cu tine. E de inteles , avand in vedere ca 45% dintre cetatenii Romaniei sunt analfabeti functionali.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila s-a deschis circulatiei de toata protipendada mascaradei politice fara a se mai face atata caz de scadenta, test de suprasarcina, structuri de rezistenta, verificari amanuntite, etc. In 1895 testul de suprasarcina al podului de la Cernavoda s-a facut cu un convoi de 15 locomotive circuland cu 80km/h iar inginerul Anghel Saligny, sotia si fiica au stat in barca sub pod.
Raspunde

Bula

Acum 1 an

Fa si tu 2 cisme si 10 gogosi de la PSD--------------
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus